Blog

Mihaela Olaru

O viață dedicată frumuseții zâmbetului

Doctorul Alexandru Radian, medic specialist în chirurgie dento-alveolară, este invitatul emisiunii „Credință și Excelentă’ la TRINITAS TV. În momentul în care m-am hotărât că trebuie să învăț de la cei mai buni din lume, i-am ales pe cei care aveau același scop ca mine, și anume să ofere pacienților tratamente predictibile pe termen lung, în interesul pacientului. Modul acesta de a vedea lucrurile a devenit în mod natural mentalitatea Dental Implant. Dintre cele mai reputate cursuri din lume, le alegem

La TVR 1, luni, 19 decembrie 2022, în premieră la ora 06:00 și în reluare la ora 13:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Drogurile și influența lor în societatea românescă”, invitat: Cristian Sîrbu, avocat în Baroul București

Traficul și consumul de droguri au luat proporții periculoase în România, iar consumatorii sunt tot mai mulți. Este concluzia la care au ajuns reprezentanții asociațiilor de luptă antidrog, care primesc zilnic telefoane de la părinți disperați. Prin urmare, numărul infracțiunilor comise sub influența drogurilor este în creștere. Ce spune legea și care sunt urmările asupra făptuitorului și a familiei extinse veți afla urmărind emisiunea. O creștere îngrijorătoare este raportată de Agenția Națională Antidrog în privința celor care se urcă la

La TVR 1, joi, 15 decembrie 2022, în premieră la ora 06:00 și în reluare la ora 13:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Tutela și curatela”, invitat: Cristian Ioan, avocat în Baroul București

După o așteptare de aproape doi ani a fost adoptată Legea de modificare a Codului Civil în privința măsurilor de ocrotire a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale. Ce spune legea acum și care sunt noutățile legislative de care poți beneficia prin Legea 140/2002. în luna august 2022, s-a aprobat o nouă lege importantă pentru viața persoanelor cu dizabilități adulte. Aceasta este legea numărul 140. Legea 140 stabilește noile măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale. Dar ce

La TVR 1, miercuri, 14 decembrie 2022, în premieră la ora 06:00 și în reluare la ora 13:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Pensie de întreținere minor”, invitată: Laurențiu Tudorache, avocat în Baroul București

Vom afla cine o stabilește „Pensia de întreţinere minor” , ce presupune majorarea sau micșorarea acesteia, dar și ce se întâmplă în situația în care părintele obligat la plata pensiei de întreținere nu plătește. Din momentul în care instanța pronunță desfacerea căsătoriei, intervin mai multe probleme, printre care și pensia de întreţinere. Acest eveniment afectează, adesea, nu numai părțile între care la un moment dat s-a încheiat căsătoria, ci și pe cei mici. Din acest motiv, singurul criteriu ce trebuie

La TVR 1, marți, 13 decembrie 2022, în premieră la ora 06:00 și în reluare la ora 13:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Contractul de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager”, invitată: Mihai Tănăsescu, avocat în Baroul București

Contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere şi drept de habitaţie viageră este varianta la care apelează tot mai des persoanele cu venituri mici şi fără rude care să le ajute. Astfel, vânzătorul înstrăinează o locuinţă, iar cumpărătorul se obligă să-i asigure întreţinere constând în hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale pe timpul cât vânzătorul va trăi, iar după moartea acestuia să îl înmormânteze. De asemenea, vânzătorului i se conferă dreptul de a locui pe tot parcursul vieţii în acea locuinţă. Dreptul

La TVR 1, luni, 12 decembrie 2022, în premieră la ora 06:00 și în reluare la ora 13:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Probleme locative”, invitat: Alin – Ioan Axente, avocat în Baroul București

Vom continua să discutăm despre „Probleme Locative” și vom vorbi despre inchirierea de spatii comune, obligatia de a monta repartitoare de caldura, despre inundatii și alte  probleme cu care din păcate de multe ori va confruntați. Din nefericire, majoritatea românilor se confruntă cu probleme locative. Astfel, cei  care își încălzesc apartamentele prin sistem centralizat sunt obligați prin lege să-și monteze contoare individuale pentru măsurarea consumului de energie termică sau repartitoare pe fiecare calorifer. O ordonanță publicată în Monitorul Oficial prevede că

Lucian Corchiș, este unul dintre cei mai cunoscuți tenori din România

Lucian Corchiș, prim solist la Opera Națională din București și unul dintre cei mai cunoscuți tenori din România, este invitatul meu în emisiunea de astăzi, „Credință si Excelență”, începând cu ora 20:00, la Trinitas TV. Vă așteptăm cu drag să ne urmăriți! O dumincă frumoasă! https://www.trinitas.tv/?

La TVR 1, joi, 08 decembrie 2022, în premieră la ora 06:00 și în reluare la ora 13:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Facturile umflate la energie”, invitat: Justin Anghel, avocat în Baroul București

Vom discuta despre facturile umflate la energie: Ce opțiuni aveți dacă vă aflați în această situație. Ce face un cetățean cu o factură mare, cum plătește factura? Vorbim și despre regularizarea facturii. De ce e atât de complicată recalcularea și când se poate vorbi de un abuz. Din păcate, tot mai mulţi oameni au început să primească facturi astronomice la curent, şi asta pentru lunile de vară. Consumul s-a raportat la cel de anul trecut, în aceeaşi perioadă, iar dacă

La TVR 1, miercuri, 07 decembrie 2022, în premieră la ora 06:00 și în reluare la ora 13:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Moștenirea testamentară”, invitat: Ioana Tănăsele, avocat în Baroul București

Vom vorbi în emisiune despre „Moștenirea testamentară” și vom afla de câte feluri este testamentul în România și care sunt avantajele sau dezavantajele fiecărui tip de testament, vom afla și cine poate dispune de bunurile sale prin testament și cine poate să primească aceste bunuri?  Dar cum definim testamentul? Art. 1034 din Codul civil definește testamentul ca fiind ,,actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu

La TVR 1, marți, 06 decembrie 2022, în premieră la ora 06:00 și în reluare la ora 13:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Concedierea”, invitat: Răzvan Crăciunaș, avocat Baroul București

Vom afla ce presupune  Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului, dar și pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Vom vorbi și despre Concedierea colectivă, despre informarea, consultarea salariaților și procedura concedierilor colective. Este important să știi ce drepturi ai, când ești concediat. Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă la iniţiativa angajatorului. Concedierea poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Există două tipuri de concediere,

La TVR 1, luni, 05 decembrie 2022, în premieră la ora 06:00 și în reluare la ora 13:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Protecția victimelor infracțiunilor grave”, invitat: Corina Voicu, fost judecător la Curtea de Apel Pitești, Secția Penală

În ce privește „Protecția victimelor infracțiunilor grave”, există o lege specială cu privire la informarea, sprijinirea și protecția victimelor – Legea 211/2004, care a implementat cu o întârziere de trei ani o directivă europeană. De asemenea, există două legi speciale, pentru victimele violenței domestice – Legea 217/2003 și pentru victimele traficului de persoane – Legea 678/2001. O serie de norme extrem de importante nu sunt cunoscute de victime și chiar de autorități și nici respectate de instituțiile publice. În România

Stela Enache, o stea a muzicii ușoare românești

Stela Enache, o stea a muzicii ușoare românești, vorbește despre cum se raportează la propria viață. O viață de poveste la „Credință și Excelență”, duminică, 04 decembrie, de la ora 20.00

La TVR 1, vineri, 02 decembrie 2022, în premieră la ora 06:00 și în reluare la ora 13:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Adopția națională”, invitat: Ileana Rădescu, avocat Baroul București

https://www.youtube.com/watch?v=RaYsuE7NABY Adopția este procedura legală ce trebuie urmată de către o persoană/familie pentru a adopta un copil. Vom afla care sunt impedimentele la adopție dar și care sunt etapele procesului de evaluare, în ce constă încredințarea copilului în vederea adopției la persoana/familia atestată și ce înseamnă încuviințarea adopției.  În România este reglementată și recunoscută doar adopția cu efecte depline, aceasta fiind definită drept operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de

La TVR 1, joi, 01 decembrie 2022, în premieră la ora 06:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Partajul după divorț”, invitat: Lenuța Cătănoiu, avocat Baroul București

Datorită numărului mare de mesaje, astăzi vom continua să discutăm despre: „Partajul după divorț”. Atunci când soții se despart,  soții care au fost căsătoriți sub regimul comunității de bunuri (legal sau convențional) pot să facă partajul. Bineînțeles, partajul se poate face atunci sau ulterior, neexistând obligația de a se face partajul odată cu divorțul. La momentul desfacerii căsătoriei încetează doar regimul comunității de bunuri, care are anumite efecte. Partajul, care reprezintă un aspect diferit de încetarea regimului comunității de bunuri,

La TVR 1, miercuri, 30 noiembrie 2022, în premieră la ora 06:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Bullying-ul în școală”, invitat: Radu Togan, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București

Dacă la grădinițaă fenomenul este prezent în faza incipientă, la școală se dezvoltă drastic. Sunt sute de cazuri în care părinții își mută copiii în alte unități de învățământ pentru că au fost agresați, fizic sau verbal, de alți colegi. Iar statisticile cresc de la an la an. Cum poate fi combătut acest fenomen și în ce fel pot interveni părinții și profesorii? Bullying-ul are fețe ascunse și se manifestă sub forma a numeroase comportamente, a căror intenție este să

La TVR 1, marți, 29 noiembrie 2022, în premieră la ora 06:00 și în reluare la ora 13:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Insolvența, remediu ori sancțiune pentru societățile în dificultate”, invitat: Vlad Moncea, avocat Baroul București

Vom afla care sunt căile de urmat pentru o societate comercială în cazul în care are probleme financiare, dar și ce este insolvența și care sunt implicațiile deschiderii procedurii de insolvență. Încep prin a vă spune că insolvența este o stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile și care se prezumă atunci când debitorul, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de

La TVR 1, luni, 28 noiembrie 2022, în premieră la ora 06:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Program de vizitare minor”, invitat: Lorena Stoian, avocat Baroul București

Vom discuta despre necesitatea stabilirii unui program de vizită care să corespundă interesului minorului și despre posibilitatea menținerii legăturilor cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, cât și despre efectele care se produc asupra copilului odată cu separarea părinților. Singurul criteriu ce trebuie avut în vedere este „protejarea interesului superior al minorului”. Acesta este criteriul care prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, motiv pentru care judecătorul stabilește un program de vizitare fără a minimaliza rolul figurii paterne

La TVR 1, joi, 24 noiembrie 2022, în premieră la ora 06:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Medierea în materia dreptului  familiei”, invitat: Laurențiu Tudorache, avocat Baroul București

Ce face mediatorul, ce limite are și ce prevederi legale există în materia divorțulului cu minori sau concubinaj, care este sfera de aplicare a procedurii de mediere în materia dreptului familiei, vom afla urmărind emisiunea a cărei temă este medierea. Medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al parților. Un aspect foarte important, cu titlu de noutate în cazul litigiilor din dreptul

La TVR 1, miercuri, 23 noiembrie 2022, în premieră la ora 06:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Fraude imobiliare”, invitat: Paul Dumbrăvanu, avocat Baroul Prahova

Vom analiza și vom dezbate aspecte legate de „Fraudele imobiliare”, despre cum putem să fim înșelați și la ce trebuie să fim atenți atunci când achiziționăm o locuință. Este bine să știți ce consecințe atrag fraudele imobiliare?  Cine răspunde pentru viciile ascunse ale caselor vândute şi care sunt sancțiunile pecuniare pentru dezvoltatori? Cum își recuperează cumpărătorii banii investiți.  Tentativele de frauda imobiliara au devenit tot mai frecvente la nivel internațional și observăm extinderea tentativelor imobiliare și în România. Ce trebuie

La TVR 1, marți, 22 noiembrie 2022, în premieră la ora 06:00, veți putea urmării emisiunea „Oamenii și Legea” cu tema: „Dreptul de proprietate”, invitat: Ioana Tănăsele, avocat Baroul București

Vom afla cum putem dobândi dreptul de proprietate, prin uzucapiune sau prin posesia de lungă durată și care este diferența între posesia începută sub imperiul Vechiului Cod Civil și posesia începută sub imperiul Noului Cod Civil. „Dreptul de proprietate” este un drept fundamental consacrat de Constituția României. Art. 44 alin. 2 din Constituția României precizează faptul că „proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”, iar art. 44 alin. 3 din Constituția României prevede faptul că

Despre autor
Mihaela Olaru

Avocat, soție, mamă, o femeie care radiază bunătate „serafică”, a spus cândva o personalitate emblematică a sistemului judiciar din România. 

Autori invitați
Ediție specială cu Adrian Năstase | "Prin tribunale ca prin viață" cu Mihaela Olaru
Mă găsești și pe social media