În ce privește „Protecția victimelor infracțiunilor grave”, există o lege specială cu privire la informarea, sprijinirea și protecția victimelor – Legea 211/2004, care a implementat cu o întârziere de trei ani o directivă europeană. De asemenea, există două legi speciale, pentru victimele violenței domestice – Legea 217/2003 și pentru victimele traficului de persoane – Legea 678/2001. O serie de norme extrem de importante nu sunt cunoscute de victime și chiar de autorități și nici respectate de instituțiile publice.
În România drepturile victimelor există doar pe hârtie. În realitate, victimele nu au făcut obiectul vreunei politici de protecție adecvate. Astfel, lipsa unor politici adecvate și acțiuni complete de protejare a victimelor infracțiunilor a dus la demotivarea acestora și de multe ori acestea renunță la drepturile lor.
– Victimele unor infracțiuni grave (violență fizică, violență sexuală, trafic de persoane, trafic de droguri, omor) nu cunosc că pot primi o compensație bănească din partea statului.
Sunt o serie de norme extrem de importante care nu sunt cunoscute de victime și chiar de autorități și nici respectate de instituțiile publice:
– Nu se face specializarea personalului de către INM, MAI și DGASPC-uri;
– Nu există campanii de informare permanente desfășurate de autoritățile publice;
– În continuare se practică revictimizarea, prin audierea repetată a victimei de către organele judiciare și confruntarea ei cu autorul unor infracțiuni precum cele de violență fizică, sexuală și trafic de persoane;
– Nu există baze de date și statistici comune ale autorităților publice și ale celor judiciare;
– Nu există servicii pentru sprijinirea victimelor infracțiunii;
– Formularele cuprinzând drepturile victimelor abundă de cuvinte tehnice și informații inutile, un exemplu negativ fiind însăși pagina special creată de Ministerul Justiției și cu același conținut;
– Nu există un registru special național privind victimele infracțiunilor care au primit și au beneficiat de servicii de sprijin și protecție;
– Victimele nu cunosc faptul că pot beneficia de protecție în cazul în care sunt amenințate de autor;
– Victimele unor infracțiuni grave (violență fizică, violență sexuală, trafic de persoane, trafic de droguri, omor) nu cunosc că pot primi o compensație bănească din partea statului;
– Victimele aflate într-un stat membru UE nu cunosc că pot fi audiate de autoritățile judiciare române prin videoconferință sau telefon;
– Sunt cazuri în care se refuză de către autorități să se înregistreze plângerea victimei sau să i se dea pe loc un număr de înregistrare a acesteia;
– Victimele nu cunosc condițiile în care pot beneficia de avocat gratuit sau de avocat din oficiu;
– Sunt multiple situațiile în care în comunicatele unor organe judiciare sau pe portalul instanțelor apar date publice cu privire la numele unor victime (inclusiv ale infracțiunilor privind viață sexuală sau trafic de persoane);
– Nu există un număr de telefon unic pentru informarea victimelor infracțiunilor, nici la nivel național (cu excepția violenței domestice și a traficului de persoane), nici la nivel local;
– Victimele nu cunosc avantajele și nu fac distincția între ordinul de protecție și ordinul de protecție provizoriu;
– Este bine ca victimele unor infracțiuni grave care le-a provocat traume profunde să știe în ce condiții pot solicita acordarea de către stat a compensațiilor financiare;
– Compensația financiară se acordă victimelor dacă infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul României.
În concluzie, violența asupra copilului reprezintă forme de rele tratamente produse de către părinți sau de orice altă persoană aflată în poziție de răspundere, putere ori în relație de încredere cu copilul, care produc vătămare actuală sau potențială asupra sănătății acestuia și îi pun în pericol viața, dezvoltarea, demnitatea, moralitatea. În funcție de caracteristicile și de gravitatea faptei, violența asupra copilului antrenează răspunderea civilă, disciplinară sau penală a făptuitorului/agresorului.
Principalele forme de violență asupra copilului sunt: abuzul, neglijarea, exploatarea și traficul de copii.