„PRIN TRIBUNALE CA PRIN VIAȚĂ”
cu avocat Mihaela Olaru la A7TV
în fiecare duminică de la ora 21:00

„Prin tribunale ca prin viață”, cu avocat Mihaela Olaru, este o emisiune socio-juridică care promovează educația/cultura juridică în contexte sociale actuale.

Descrierea emisiunii:

„Prin tribunale ca prin viață” este o emisiune socio-juridică, realizată și prezentată de avocata Mihaela Olaru. Emisiunea abordează teme precum: Violența domestică; Divorțul și cererile accesorii divorțului; Alienarea parentală; Executarea silită; Legea dării în plată; Procedura adopției; Malpraxisul; Concedierea; Hărțuirea la locul de muncă; Dreptul la onoare, demnitate și reputație; Corupția; Certificate de vaccinare vs discriminare; Bullying-ul în școli, Este „Avocatul Poporului” al poporului?; Educație pentru viață, o nouă materie predată în școli; Liberalizarea pieței energiei; Criza educaţiei, după un an de pandemie; România în fruntea topului la accidente rutiere mortale, în UE; Criză guvernamentală fără precedent – care sunt pașii constitutionali? și multe alte teme juridice. (atașez prezentei, emisiunile, temele și invitații).

Emisiunea este realizată în direct/înregistrată, așa că  nu lipsesc exclusivitățile, știrile de ultim moment în contexte sociale actuale.

Fiecare emisiune aduce în platou invitați atât din lumea juridică, politică, celebrități, cât și personalități publice din sfera medicală sau culturală. Emisiunea are un ton serios, însă optimist, iar sfaturile și informațiile primite se adresează tuturor categoriilor de interes. Faptul că o emisiune cu specific juridic este realizată de un avocat cu expertiză în domeniu, crește atât calitatea cât și credibilitatea conținutului.

De ce este necesară o emisiune juridică?

„Prin tribunale ca prin viață” este o emisiune socio-juridică în slujba cetățeanului prin informarea, educația juridică și promovarea responsabilității sociale.

„Prin tribunale că prin viață” este un pas înainte, spre promovarea drepturilor și libertăților fundamentale și intereselor legitime ale omului, spre normalitate.

Cunoștințele juridice sunt esențiale, fiecare membru al societății ar trebui să aibă cunoștințe juridice de bază din domeniul dreptului. O emisiune de acest gen, are ca scop o mai bună funcționare a societății prin informarea și promovarea responsabilității sociale. În societatea românească se consideră că doar studenții la drept sau avocații ar trebui să dobândească cunoștințe juridice, omițând cât de important este ca toată lumea să înțeleagă educația juridică primară. Această gândire fixă pleacă chiar de la conducerea țării, deoarece programele care să includă educația juridică sunt inexistente în școli. Faptul că oamenii nu încearcă să dobândească cunoștințe juridice este o consecință, un rezultat al ignoranței care a fost și încă este însămânțat în mentalitățiile fragile ale fiecăruia dintre noi, încă de pe bănciile școlii. Prin urmare, atunci când un drept individual este încălcat, în multe cazuri, se datorează, în primul rând, lipsei de cunoștințe primare juridice. „Prin tribunale ca prin viață” este un pas înainte spre normalitate, spre educația juridică a cetățeanului.

Odată cu revoluția, presa a căpătat libertăți pe care înainte de 89’ nu le avea. În perioada comunistă statul avea controlul asupra presei și a conținutului transmis oamenilor, limitând dezbaterile publice și în consecință formarea de opinii.

În prezent, orice televiziune are libertatea de a alege ce emisiuni să difuzeze, iar publicul are libertatea de a alege ce urmărește. O emisune de acest gen la momentul actual în România nu are audiențe explozive precum are una de divertisment. Existența unui astfel de format în grilele de emisie reflectă valorile televiziunii, responsabilitatea socială și preocuparea față de public.

Responsabilitatea socială este o misiune a presei, o valoare fundamentală a profesiei de jurnalist. „Prin tribunale ca prin viață” are misiunea de a informa, de a educa și comunica adevărul, indiferent care ar fi acesta, tocmai pentru a da toate datele necesare pentru formarea reală a unei opinii, a corectitudinii în dezbaterile dintre oameni.

Cine este în spatele conceptului și conținutului acestei emisiuni?

Mihaela Olaru este avocat în Baroul București încă din 15 februarie 2001, iar pe 15 februarie 2021 a împlinit 20 de ani de avocatură. A fost și este preocupată de importanța cunoștințelor juridice și s-a dedicat întru totul acestei misuni de informare încă din 2012, când a înfiinţat asociaţia Viaţa fără Violenţă și a iniţiat proiectul „Viaţa fără Violenţă privind prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli”. Mihaela Olaru a derulat campanii de conștientizare și prevenire a violenței în școli și licee din București și din alte județe ale țării, împreună cu o echipă de profesioniști ai dreptului (avocați, judecători, procurori, polițiști, psihologi și criminologi), și a militat pentru introducerea educației juridice în școli. Avocatul Mihaela Olaru a militat împotriva violenței domestice, atât din punct de vedere profesional, educațional cât și social, prin campanii de conștientizare și informare, prin acțiuni de voluntariat și acțiuni în justiție. Mai multe informații puteți afla accesând link-ul: http://www.viatafaraviolenta.ro/

Fiecare om are o misiune, iar misiunea mea este de a informa oamenii cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au în societate, indiferent de funcție, grad și nivel de pregătire.

Este important ca fiecare dintre noi să conștientizeze că suntem cu toții egali în fața legii, altfel că, nimeni și nimic nu te absolvă de necunoașterea legii.