Datorită numărului mare de mesaje, astăzi vom continua să discutăm despre: „Partajul după divorț”. Atunci când soții se despart, soții care au fost căsătoriți sub regimul comunității de bunuri (legal sau convențional) pot să facă partajul. Bineînțeles, partajul se poate face atunci sau ulterior, neexistând obligația de a se face partajul odată cu divorțul. La momentul desfacerii căsătoriei încetează doar regimul comunității de bunuri, care are anumite efecte. Partajul, care reprezintă un aspect diferit de încetarea regimului comunității de bunuri, poate fi făcut oricând după divorț.
Partajul, ca instituție, nu este strict legată de momentul divorțului sau de momentele subsecvente acestuia. Conform Codului civil, acesta poate fi făcut chiar și în timpul căsătoriei. În cazul în care soții sunt căsătoriți sub regimul separației de bunuri (fiecare bun dobândit de soț îi aparține soțului dobânditor și nu este deținut în coproprietate), partajul nu se va face, întrucât nu este necesar, neexistând bunuri comune. Astfel, pentru a discuta despre partaj, foștii soți trebuie să fi fost căsătoriți sub regimul comunității de bunuri și să dețina bunuri comune. În acest caz, ei pot să facă partajul.
Partajul este de două feluri:
– partajul voluntar – când foștii soți se înțeleg de comun acord cum să-și împartă bunurile. Are loc la notar și este opțiunea cea mai puțin costisitoare;
– partajul judiciar – cei doi foști soți nu se înțeleg cu privire la împărțirea bunurilor și se ajunge în fața instanței judecătorești care va decide în funcție de probatoriul adminstrat.
Așadar, după partaj fiecare fost soț devine proprietar exclusiv pe bunurile ce-i revin.
Potrivit Codului civil „foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părți ce revine fiecăruia”.
Prin urmare, până la partaj, bunurile rămân deținute în coproprietate și nu se cunoaște, cu exactitate, întinderea părții din dreptul de proprietate ce îi revine fiecărui coproprietar – acest lucru urmând să se stabilească la partaj.
Partajul poate fi făcut fie la notar, fie în instanța.
În cazul partajului făcut la notar, acesta e mai ieftin și se face mai repede decât în instanța, însă trebuie să existe acord al soților cu privire la împărțirea bunurilor.
În schimb, în cazul partajului judiciar, poate să nu existe acord al soților cu privire la împărțirea bunurilor, însă, cel mai probabil, costurile vor crește.
În concret, există următoarele taxe în materia partajului judiciar, conform Ordonanței de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru
– stabilirea bunurilor supuse împărțelii – 3% din valoarea acestora;
– stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar;
– creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună – 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită;
– cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia – 3% din valoarea masei partajabile;
– în cazul în care cererile anterioare sunt formulate în cadrul aceleiași acțiuni, acesta se taxează o singură dată, cu 5%.
În cazul partajului voluntar, regula este ca soții să împartă bunurile jumătate-jumătate, însă nu este obligatoriu să se întâmple așa. Dacă unul dintre soți a contribuit mai mult, el poate să obțină o cotă-parte mai mare de bunuri, dacă se înțeleg.
În cazul partajului judiciar, un judecător este chemat să hotărască în baza probatoriului adminstrat. Bunurile se vor împărți proporțional cu cota-parte a fiecăruia dintre cei doi. În cazul unui bun care nu se poate împărți, el rămâne în întregime la unul dintre soți, care va plăti celuilalt o sultă, adică o sumă de bani ce i se cuvine. Există și varianta ca bunul să fie vândut și banii să fie împărțiți.
În concluzie, partajul poate avea loc atunci când soții hotărăsc, nefiind obligatoriu să se desfășoare la momentul divorțului. De știut este și faptul că partajul poate fi făcut și în timpul căsătoriei fără a schimba regimul matrimonial.
De asemenea, bunurile obținute înaintea căsătoriei nu se pot împărți.
Regula este ca în cazul partajului bunurile să se împartă egal, dar acest lucru nu se aplică în cazul în care unul dintre soți face dovada că a contribuit mai mult.