Vom discuta despre necesitatea stabilirii unui program de vizită care să corespundă interesului minorului și despre posibilitatea menținerii legăturilor cu părintele căruia nu i-a fost încredințat, cât și despre efectele care se produc asupra copilului odată cu separarea părinților.
Singurul criteriu ce trebuie avut în vedere este „protejarea interesului superior al minorului”. Acesta este criteriul care prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, motiv pentru care judecătorul stabilește un program de vizitare fără a minimaliza rolul figurii paterne în viața minorului.
Este important să rețineți ce înseamnă un program de vizitare al copiilor minori?
Programul de vizitare al copiilor minori este programul de relații personale dintre copil și părintele cu care acesta nu locuiește. Acest program este o hârtie oficială care este stabilit de către instanța de judecată sau de către părinți, prin acord, în cadrul divorțului notarial.
Acesta este atât un drept al copilului cât și un drept al părintelui.
La stabilirea unui program de vizitare trebuie să se țina seama de vârstă și nevoile minorilor, dar și de capacitatea părintelui în favoarea căruia se stabilește programul de a răspunde acestor nevoi, fiind esențial că programul să se realizeze într-un mediu propice unei dezvoltări armonioase și în siguranță a acestora.
Criteriile în funcție de care se stabilește un program de vizitare, sunt enunțate la art. 17 din Legea nr. 272/2004:
În caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de: vârstă copilului, nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte.
De asemenea, este important să știți ce se întâmplă cu minorul care locuiește în străinătate, dar este cetățean român; unde ne judecăm?
Așa cum se prevede Regulamentul European nr. 2201/2003, judecata se va face în străinătate.
Instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acel stat membru la momentul la care instanța este sesizată.
„Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.”
Părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă acesta este în interesul superior al copilului.
În concluzie, ambii părinți trebuie să înțeleagă că minorul nu se află în proprietatea nimănui, având dreptul de a avea relații personale cu ambii părinți. De asemenea, ambii părinți trebuie să se implice responsabil în creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului lor. Copilul nu trebuie folosit niciodată ca mijloc moral sau sentimental de răzbunare sau de șantaj față de celălalt părinte, întrucât acest lucru este perceput de copil și se va răsfrânge asupra creșterii și dezvoltării sale.