Prin tribunale ca prin viață | La noi, în  zece ani au ajuns în instanță nouă cauze privind hărţuirea sexuală. Nouă în zece ani!

Vă aduceți aminte de hastag-ul #MeToo? Internetul a fost luat cu asalt cu câțiva ani în urmă. Atunci au fost revelate întâmplări mai puţin plăcute din viaţa celebrităţilor de peste Ocean. Cum puține cazuri ajung în instanță, și această metodă este benefică, ar putea să tragă un puternic semnal de alarmă. Cu toate acestea, de foarte multe ori, autorităţile preferă să „închidă ochii”, iar multe dintre întâmplări se muşamalizează.

De-a lungul carierei profesionale de avocat, am constatat o mare reticență din partea victimelor abuzate sexual, victime cărora le este teamă să vorbească sau să facă plângere penală împotriva agresorilor sexuali.

În anul 2013, a existat un caz de notorietate, unde în premieră, un ministru MAI la acea vreme a revoluționat sistemul. Cum? Toate femeile care lucrau în Poliție au fost intervievate de psihologii si sociologii IGPR. Ce s-a întâmplat? Simplu, au completat un chestionar elaborat de specialiști, în care au răspuns la întrebări legate de eventuale acte de hărțuire ori discriminare pe criterii sexuale. Atât, nimic mai mult. Își mai aduce aminte cineva? Toate aceste chestiuni au venit în urma scandalului sexual declanșat în decembrie 2012, de „polițista violată”, MR și fostul său superior, GB.

Zilele trecute, un nou scandal sexual a revoluționat Franța. Sarah Abitbol, fosta patinatoare a declarat: „Sunt doar câteva zile de când sunt capabilă să pronunţ acest cuvânt atât de ruşinos, atât de hidos. Că am fost violată când aveam 15 ani. A început în timpul unui stagiu, la La Roche-sur-Yon. Agresorul a intrat în camera mea, s-a aşezat pe patul meu şi a începutul atacul.”

Aici, tot un ministru s-a implicat direct, Ministrul Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, o româncă de-a noastră, care se bucură de încrederea francezilor. Ea nu a rămas indiferentă și a cerut demisia președintelui Federației Franceze de Patinaj.

Azi, 8 februarie, președintele  Federației și-a dat demisia. Deci lucrurile se mișcă, însă rămâne permanenta întrebare, de ce nu se acționează la timp? De ce o victimă așteaptă să treacă ani buni pentru a prinde curaj și a vorbi. De ce?

Hărţuirea sexuală rămâne unul din cele mai controversate subiecte atât în România, cât și în Europa sau America. Povești precum cea a fostei patinatoare, Sarah Abitbol care își acuză fostul antrenor de abuz, agresiune sexuală și viol, la celebritățile de la Hollywood hârțuite sexual, precum multe alte femei, de oriunde ar fi ele, sunt realități care ridică o serie de întrebări importante, ca de exemplu: ce faci dacă ești hărțuită sexual la muncă și nu ești celebră? Și dacă ești celebră, de ce nu acționezi imediat?

Este bine să recunoaștem că și bărbaţii sunt hărţuiţi. Hărţuirea venită din partea unei femei poate fi incitantă. Dar ce te faci când sunt hărţuiţi de alţi bărbaţi? Și totuși atât femeile cât și bărbații aleg tăcerea.

Da, nu au curaj să depună plângere penală, le este teamă să riște, să rămână fără locul de muncă … Aceasta este realitatea multor femei hărțuite sexual, fie din înalta societate, fie femei care muncesc în case unde au grijă de copii sau fac curat, o realitate de care ne lovim pe stradă, în lift, oriunde. Este realitatea zilelor noastre. Am citit undeva că una din șase victime demisionează la locul de muncă. Este mare lucru, dar ce se întâmplă cu hărțuitorul?

Este bine să știți că avem legislație care poate sancționa actele de violență sexuală. Avem o lege, Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați care reglementează hărțuirea sexuală la locul de muncă în mod expres, iar Codul Penal sancționează astfel de fapte, conform art. 223 (1) „Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”

Este adevărat că procedura nu este pusă în aplicare de îndată, și de multe ori descurajează victimele, însă important este să nu tolerăm asemenea abuzuri. Aceste acte de violență sexuală dacă nu sunt raportate la timp, creează monștri în libertate.

Am încercat să găsesc statistici, chiar am căutat și din păcate nu prea avem. De aici trag concluzia că acest fenomen nu a atras atenția deloc în România. Am găsit totuși niște date emise de Ministerului Justiției, conform cărora nu sunt raportate prea multe cazuri de hărţuire sexuală în ultimii 10 ani.

În perioada 2007-2017, pe rolul instanțelor de judecată au existat nouă cauze având ca obiect hărțuire sexuală, în urma soluționării acestor cauze fiind condamnate definitiv patru persoane astfel:

– în anul 2007-2010 cinci cauze au fost în stare de judecată și soluționate nefiind condamnată definitiv nicio persoană;

– în anul 2011 două cauze au fost în stare de judecată și soluționate fiind condamnate definitiv patru persoane;

– în perioada 2012-2014 referitor la obiectul statistic hărțuirea sexuală nu s-au înregistrat cauze pe rolul instanțelor de judecată;

– în anul 2015 au intrat pe rolul instanțelor două cauze, dintre acestea, în anul 2017 o cauză a fost soluționată prin „condamnare”, însă această soluție nu este definitivă.

Interesant, nu? În zece ani au ajuns în instanță nouă cauze privind hărţuirea sexuală. Nouă în zece ani!

De asemenea, s-au pus numeroase întrebări şi cu privire la câte plângeri de hărţuire sexuală din interiorul MAI au fost înregistrate în ultimii ani, iar răspunsul a fost unul simplu: MAI nu deţine aceste date.

La final, vă spun o mică poveste. În luna decembrie un bărbat își făcea de lucru în incinta metroului din Stația Unirii. Acesta a urmărit o elevă de liceu, pe care a atins-o în repetate rânduri în anumite zone ale corpului, i-a vorbit vulgar și s-a făcut nevăzut. Fata l-a filmat cu telefonul mobil și a dus înregistrarea la Poliție. Ce s-a întâmplat? Nimic. Agresorul se plimbă liber. Oare câte fetițe a mai agresat între timp? Și poveștile pot continua …

În concluzie, violenţa sexuală (viol, tentativă de viol, agresiune sexuală, hărţuire) reprezintă o problemă în toată lumea. Din păcate, foarte multe victime, puţini condamnaţi.

Dă un share dacă ți-a plăcut acest articol

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Despre autor
Mihaela Olaru

Avocat, soție, mamă, o femeie care radiază bunătate „serafică”, a spus cândva o personalitate emblematică a sistemului judiciar din România. 

Autori invitați
Ediție specială cu Adrian Năstase | "Prin tribunale ca prin viață" cu Mihaela Olaru
Mă găsești și pe social media