Era vară, adevărat puțină agitație în jurul meu. De ce? Mă aflam la arestul Poliției Capitalei pentru o grefă cu clienta mea pe care nu o cunoaștem personal. Cel care mă angajase era iubitul ei, un bărbat trecut de cincizeci de ani, și el cercetat în acel dosar de notorietate la vremea respectivă.
Așteptarea era așa de plictisitoare și greu de suportat, însă ce să faci, ai de ales? Ușa se deschide și polițistul mă invită în camera de grefă (vorbitor). Mă așez ușor pe un scaun cu spătarul distrus, la o masă uzată care avea amprenta şi patina timpului și aștept. Gândul meu zboară imediat la femeia care cu nerăbdare așteaptă momentul întâlnirii noastre. Știam că este o Doamnă, nu din înalta societate, însă avea un aer aristocrat, o blândețe pe atât de profundă pe cât era de frumoasă.
Așa am cunoscut una dintre cele mai sincere și modeste femei din aria mea profesională. Avea niște ochi mari căprui, și-n toată figura o expresie dulce, de-o cumințenie îngerească. Din primul moment a avut încredere în mine. Mi-a povestit că cineva, tot o femeie, care îi ținea companie în arest, i-a dat cartea mea de vizită.
I-a vorbit așa de frumos despre mine, încât, în momentul în care m-a văzut, ceva s-a întâmplat. Inima ei a prins viață, încredere, acea senzație interioară și dorința că va fi liberă, i-au readus zâmbetul pe buze. Era cu vreo zece ani mai mare decât mine. O să-i spun: Emma.
După ce a trecut prin atâtea proceduri medicale dureroase, doar pentru că își dorea foarte mult un copil, s-a trezit în mijlocul unor proceduri judiciare care au condus la reținerea și implicit la arestarea ei preventivă, imediat după aterizarea pe teritoriul României. Chiar din aeroport a fost ridicată, ca ultimul infractor periculos.
Recunosc că am plecat de la Arestul Poliției Capitalei, destul de afectată de povestea de viață a Emmei și în egală măsură motivată, să fac tot ce depinde de mine pentru a convinge judecătorul, că această femeie nu prezintă un pericol concret pentru nimeni (pe înțelesul tuturor), era la primul conflict cu legea penală …
De ce era arestată preventiv această femeie, atâta timp cât starea de libertate este o stare normală? Da, starea de libertate trebuie să rămână o regulă, pe când starea de arestare preventivă este o excepție … nu trebuie să uite asta niciodată un judecător. Omul – judecător, în mâinile căruia se află destinul unui alt OM, bineînțeles, atunci când acesta nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Am ajuns acasă într-un târziu, fetele mă așteptau și ele nerăbdătoare să-mi povestească și să mă îmbrățișeze cu afecțiune și iubire. Aveam atâta nevoie!
Am evitat să le povestesc despre acest caz, am considerat că le va afecta, însă ironia sorții a făcut să o cunoască la un moment dat pe Emma și să empatizeze foarte bine cu ea.
S-a făcut dimineață. De multe ori și la ora șase ești în întârziere, însă nu renunț niciodată la cafea, chiar dacă o iau cu mine prin toată casa. Cafeaua și parfumul îmi sunt nelipsite zi de zi. În fine, drumul meu până la Tribunalul București a fost cel mai greu de parcurs, însă am ajuns la timp. Am intrat în sală, ședința de judecată începuse, iar inculpații arestați au fost aduși la scurt timp. Emma, se afla printre ei, era singura femeie. Cu capul plecat și ochii înlăcrimați, cu o eșarfă care aproape îi acoperă fața, așteaptă nerăbdătoare să vadă ce se va întâmpla cu ea. Judecătorul era cunoscut ca un profesionist, din acest punct de vedere nu aveam nicio problemă. Important era să-l conving de ce trebuie să înlocuiască măsura arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Nu se analiza vinovăția acestei femei, ci doar dacă ea reprezintă un pericol concret dacă este lăsată în libertate.
S-a făcut apelul în cauza noastră, și imediat Emma urma să fie audiată. Judecătorul a vorbit înainte cu mine și cu o voce blândă mi-a zis: Doamna Avocat, vă cunosc de ceva vreme, mergeți vă rog și încercați să o liniștiți pe doamna, să nu mai plângă! Povestea Emmei l-a impresionat pe judecător, sunt convinsă. Am pledat așa cum fac de fiecare dată, într-o formă sigură, privindu-i în ochi atât pe judecător, cât și pe Emma, cu o voce blândă și cu multă încredere am relatat pe scurt toate motivele pentru care clienta mea nu necesita prelungirea arestării preventive.
La final, judecătorul mi-a mulțumit. Nu întâmplător spun acest lucru, deoarece acei judecători care fac acest gest se bucură de multă simpatie și respect. Citeam de curând o hotărâre judecătorească din America și am remarcat acolo acest obicei și respect din partea judecătorului. Este un lucru normal să existe o relație de respect și apreciere în relația judecător-avocat și în instanțele de judecată din România. Eu am trăit acest sentiment de multe ori, însă îmi doresc să devină o regulă generală pentru toți actorii scenei judiciare românești.
În concluzie, Emma a fost pusă de îndată în libertate și din acel moment am devenit foarte bune prietene. Este adevărat că ajungi să empatizezi cu fiecare om pe care îl aperi. Problema lui devine lupta ta. Dacă pui suflet în tot ceea ce faci, lupta este pe jumătate câștigată.
