Când eram mică îmi imaginam că Justiția este ca-n filmele americane, că oamenii dreptății te ajută și astfel adevărul triumfă și dă fiecăruia ce i se cuvine. Astăzi, cred că în România, justiția este un curcubeu care naște multe pasiuni, frustrări și îndoieli. Aproape că nu este nicio persoană care să nu aibă câte ceva de spus. De la schimbări continue până la sentimentul pe care mulți îl au că justiția este populată de juriști lipsiți de umanitate, fără suflet, la sentimentul că justiția este coruptă, însă nu de puține ori descoperim că, de fapt, nu știm cum este ea cu adevărat.
Astăzi, am ales să scriu despre justiție deoarece în prima duminică a lunii iulie este Ziua Justiției. De-a lungul timpului, cu prilejul acestei zile, toți partenerii justiției: magistraţi şi reprezentanţi ai profesiilor juridice liberale: avocaţi, notari publici, consilieri juridici, executori judecătoreşti, precum și personalităţi ale vieţii publice şi juridice, organizau o serie de manifestări: seminarii, conferinţe, dezbateri publice, zilele porţilor deschise la instituţiile de profil. Astăzi, pandemia care a lovit întreaga lume a limitat aceste acțiuni, însă lumea justiției române simte și trăiește acest sentiment, de multe ori cu tristețe, sau cu profundă admirație pentru adevărații juriști din toate timpurile.
Pentru mine și pentru oamenii justiției, această zi aniversară are menirea de a marca rolul şi importanţa puterii judecătoreşti, ale partenerilor justiţiei, ale tuturor oamenilor legii în încercarea de consolidare a statului de drept.
Tu cititorule, cel care îmi urmărești micile mele articole, scrise din suflet pe blogul Maestrului Ion Cristoiu, poate vrei să cunoști lumea justiției prin ochii unui avocat care simte, crede și trăiește cu speranța că justiția este înfăptuită de oameni drepți și cu suflet!
Continuând mica mea pledoarie în universul justiției, vă spuneam că lumea justiției celebrează două zile marcante în această perioadă:
- Ziua Justiției, se sărbătoreşte în prima duminică a lunii iulie și a fost instituită în anul 1994, prin Hotărârea nr. 364 a Guvernului României;
- Ziua Avocatului român care este marcată anual, la data de 24 iunie și a fost instituită prin Hotărârea Congresului Avocaţilor în anul 1998. Astfel, în fiecare an la 24 iunie, de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Ziua Avocatului este un prilej de promovare a valorilor profesiei de avocat şi a rolului fundamental al avocatului pentru stabilitatea statului de drept.
Cu această ocazie vreau să aduc în prim plan o mică poveste care pe mine m-a captivat. O poveste unde oamenii justiției erau adevărați cavaleri ai dreptății. Am citit și recitit povestea de viață a lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, o poveste care pe mine mă inspiră și mă motivează.
Cine a fost Barbu Ștefănescu Delavrancea?
A fost scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române, ministru deputat și primar al Bucureștiului pe la 1899. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al Henrietei (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România, precum și unchiul scriitoarei Ștefana Velisar, soția lui Ionel Teodoreanu. A trăit între 11 aprilie 1858 și 29 aprilie 1918.
Despre avocatul Barbu Ștefănescu Delavrancea, celebru în secolul al XIX-lea se spunea că era un poet al barei datorită pledoariilor sale, că a strălucit într-o lumină unică. Nu exista în epocă un grad de comparație ca avocat penalist. Defila cu ușurință în tot cortegiul crimelor pasionale, al patimilor, pasiunilor, instinctelor. Găsea soluții de salvare și apărare a victimei. Reușea să facă lumină în orice beznă a situației.
Cei care au asistat la procesele sale spuneau că avocatul celebru intra în sala de judecată, încheiat până sus la haina cenușie, cu jumătate din lavaliera albă aruncată peste gulerul de postav, privea țintă inamicul. Când era solicitat se ridica greoi. Aplecat de mijloc, rezemat în pumnii încleștați, începea încet să vorbească, abia i se auzea vocea, apoi își scutura coama, se înălța drept și amenințător. Circumflexul sprâncenelor se adâncea, scăpărau ochii, vocea tuna.
Oratorul cu vocația perceperii evenimentelor politice și culturale în cele mai profunde sensuri ale acestora, lansat în politică, cel mai bun prieten al lui I.L Caragiale și fost primar al Bucureștilor prin 1899, la 12 mai 1912, este ales membru al Academiei Române. Prezintă lucrarea „Estetica poeziei populare”, la recepția festivă în ședința din 22 mai 1913.
A rămas în istoria justiției române ca unic orator şi celebru penalist, pledoariile sale fiind publicate în „Biblioteca Marilor Procese”, iar în istoria teatrului românesc prin trilogia: „Viforul”, „Apus de Soare”, „Luceafărul” şi comedia „Hagi Tudose”.
La 29 aprilie 1918 scriitorul moare la Iași și este înmormântat la Cimitirul „Eternitatea”.
În concluzie, vreau să întăresc încrederea în justiția din România, sunt încrezătoare și cred în magistrații și în partenerii justiției care sunt devotați profesiei și contribuie la înfăptuirea actului de justiție cu demnitate, profesionalism și iubire față de oameni.
La mulți ani, Justiție!
La mulți ani tuturor colegilor mei juriști !
