Cum adică este OM? Are grefierul timp și pentru el, copii, familie? Când? Cum, Unde?
Dacă, mâine cineva l-ar întreba pe acest OM onest, profesionist, responsabil și în slujba cetățenilor, sigur realitatea ar schimba cutume, mentalități, iar ei, grefierii, victime ale unei societăți oarbe, ar fi tratați cu mai mult respect.
Cum a început totul?
Pe vremuri dacă știai să scrii și să bați la mașină, erai angajat grefier fără nicio problemă. Astăzi nu mai este așa… Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Micii Uniri, a hotărât prin reforma din 1865 ca și grefierii să aibă studii superioare şi care primeau „drept de priveghere” şi „drept de contrasemnătură” pe toate actele întocmite de tribunal.
Da, așa trebuie să fie. Însă ce a urmat. Grefierii României moderne s-au trezit victimele unui sistem judiciar sec, fără suflet, iar rolul lor bine stabilit de Alexandru Ioan Cuza, adică „cei datori să privegheze” au fost transformați în „grefierii datori să studieze dosare, să tehnoredacteze, să scaneze, să telefoneze, să facă de toate.”
Parcă o văd pe Doamna Maria, femeia grefier de penal, femeia pe care am cunoscut-o cu două decenii în urmă… Este cea care m-a încurajat în prima mea pledoarie în fața completului de judecată. Au trecut aproape 20 de ani de-atunci. Însă odată cu trecerea timpului, anilor, viața acestor „martiri” ai sistemului judiciar s-a transformat într-un calvar.
Poate vă întrebați de ce vorbesc astăzi despre grefieri?
Pentru că și grefierul este OM, are sentimente și trăiri. Pentru că, el, grefierul de ședință, este prima persoană care intră în vorbă cu tine. Da, la prima oră, înainte de începerea ședinței de judecată. Este omul care lămurește justițiabilul atunci când acesta este nedumerit și lipsit de curaj… Este omul fără de care nu s-ar putea înfăptui actul de justiție.
Cine sunt grefierii de ședință?
Grefierii sunt „martorii tăcuți și ascultători”, cei care văd, aud, însă rămân muți. Sunt profesioniștii din sistemul de justiție de care societatea românească are mare nevoie. Sunt cei care asigură funcționarea mecanismului organizatoric al justiției, cei care participă activ la înfăptuirea actului de justiție, sunt oamenii despre care nu se știe mai nimic.
Nu de puține ori, am fost întrebată de acești oameni cumsecade, ascunși parcă sub roba veche și uzată:
De ce doamna avocat, drepturile noastre nu sunt respectate? Sunteți avocat, vedeți și auziți multe, ce face statul pentru noi? I-am ascultat în sălile de judecată, pe holurile pierdute și ascunse, unde razele soarelui nu au nicio șansă să pătrundă, în birourile lipsite de lumină și aer, mai rău decât pușcăriașii plângăcioși, dar ale căror drepturi sunt recunoscute de CEDO, le-am ascultat nemulțumirile, bucuriile și m-am întrebat de fiecare dată: Oare cum rezistă oamenii aceștia?
Revenind. Prietena mea, Maria este grefier de peste treizeci de ani. Trece timpul, nu-i așa? Am rugat-o să-mi descrie o zi de muncă din viața ei. A acceptat, adevărat, ce mi-a povestit, rămâne o mărturie cunoscută de către mulți actori principali ai actului de justiție:
„Sunt grefierul care intră în sala de judecată cu circa 40-100 de cauze pe şedinţă. Ce înseamnă asta? În primul rând să iei de la arhivă vreo cinci sau șase cărucioare cu dosare. Apoi, trebuie să faci lista de şedinţă, să verifici fiecare dosar, pentru a vedea obiectul lui, cauzele în care sunt inculpați arestați, pentru că aceste dosare sunt primele pe listă, să le aşezi în ordine, să le numerotezi, să faci lista în sistemul Ecris.”
Ce urmează o întreb? … zâmbește …, apoi continuă …
„Verifici procedura, adică dacă părţile au fost corect citate şi dacă au sosit răspunsurile la solicitările instanţei, pentru a putea face în şedinţă referatul cauzei. Apoi, duci dosarele judecătorilor care fac parte din completul de judecată.”
Mă opresc, și de data aceasta eu sunt cea care zâmbește… Sigur, să le studieze. Mă bucur să aud asta, de multe ori părerile sunt împărțite aici.
Este deja târziu, însă eu știu că munca acestei femei, cu părul alb, spatele adus puțin și cu fruntea încrețită, suferindă, cu multe probleme de sănătate, nu se oprește aici! Este o muncă asiduă de 12/24 de ore, de multe ori. Și ce este interesant că face acest lucru de peste 30 de ani.
Revenind. După ce judecătorii au studiat dosarele, le duci în sala de şedinţă? Maria, îmi confirmă, și astfel în dimineaţa şedinţei ea le dă avocaţilor/justițiabililor (părților din proces) la studiu, o jumătate de oră, până când începe şedinţa de judecată.
Ce urmează, Maria?
„Așa, cum știi, începe şedinţa. Grefierul face referatul fiecărei cauze, ceea ce presupune şi apelul părţilor, apoi dai dosarul completului de judecată, faci cele două operaţiuni în Ecris şi începi să notezi în caietul de şedinţă cele ce se discută în sală.”
Cât durează ședinţa de judecată?
Zâmbește din nou și mă întreabă: păi, tu nu stii?
„Ședinţa de judecată, începe la 9:00 și durează în medie până la 16:00, dar se poate întâmpla să stai şi până la orele 18:00 sau 21:00, dacă nu mai mult…”
Stați că nu s-a terminat, Maria încă nu pleacă acasă…
După şedinţă duce dosarele amânate în birou, iar cele hotărâte la judecători.
Continuă… când primeşti dosarele hotărâte trebuie să faci condica de şedinţă, ceea ce presupune că introduci în Ecris pentru fiecare dosar soluţia pronunţată… și tot așa până termini, inclusiv dosarele amânate.
În concluzie, dacă ai ieşit din ședința la orele 21:00, e posibil ca la orele 23:00 să termini de introdus aceste date? Da, este posibil.
Zâmbește din nou, un zâmbet printre lacrimi, aș putea spune. Și zice: nu am terminat, mai am ceva de făcut, dosarele hotărâte trebuie duse la compartimentul de executări penale.
Își freacă mâinile și apoi se șterge la ochi, sub ochelarii ridicați ușor pe frunte… Recunosc că sunt tare emoționată, mi-a transmis fără voia ei, trăirile și stările care au rămas parcă peste ani și nu se mai termină.
Cam așa decurge o zi din viața unui grefier de ședință. Trebuie să ai putere, fizică și psihică, credința în Dumnezeu că astăzi o să fie mai bine și multă răbdare.
Într-un final o întreb: Ce se întâmplă cu hotărârile judecătorești?
Maria, îmi răspunde cu o voce pierdută:
„Există un curs firesc pe care îl practic de zeci de ani. Imediat, e necesar să redactezi încheierile de şedinţă, apoi, partea introductivă a hotărârilor… să emiţi citaţiile, adresele, mandatele de aducere, să comunici hotărârile redactate, să predai corespondenţa şi dosarele ș.a.m.d.”
Și o întreb din nou? Doar atât, sigur nu faci mai mult, mă refer la hotărârile judecătorești? Nu îmi răspunde clar…
Aaaa, era să uit, dacă ai „ghinion”, mai ai şi termene intermediare în care se verifică măsurile preventive, ceea ce înseamnă că se repetă toată procedura despre care am vorbit, și aici putem discuta şi de sâmbete şi duminici, de multe ori!
Da, eu nu rămân surprinsă, deoarece știu ce viață duc grefierii, însă, nu știu ce părere ai tu cititorule, cel care nu faci parte din această lume știută sau neștiută de mulți. Acești oameni au îmbătrânit aici, nu au o viață normală, știu când vin la muncă, însă nu știu când pleacă acasă. Au copii, soți și o viață care nu așteaptă după ei…
Cam asta-i viața de grefier!
