Prin tribunale ca prin viață | Cele mai importante probleme cu care poliţiştii se confruntă în instrumentarea cauzelor cu victime vârstnice sunt legate de retragerea plângerilor şi reticenţa faţă de procedurile penale percepute ca fiind greoaie

Astăzi am înregistrat un mesaj video de aproximativ 5 minute pentru campania „Contează pe mine” derulată de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați cu ocazia „Zilei mondiale de conştientizare a abuzului faţă de vârstnici”, marcată în fiecare an la data de 15 iunie. Mărturisesc că am fost încântată să trimit un gând de conștientizare către persoanele vârstnice expuse de multe ori unor forme de abuz, precum: abuzul psihologic, abuzul financiar, neglijarea, abuzul fizic şi cel sexual.

Abuzul financiar, manifestat prin exploatare, interferează, la rândul său, cu diferite forme, cum ar fi înşelătoria, furtul, folosirea abuzivă a bunurilor ce aparţin persoanelor vârstnice prin obţinerea de împuterniciri, îngrădirea accesului la propriile resurse financiare, deposedarea de bunuri, alungarea din locuinţe sau refuzul de a acorda moştenirea cuvenită.

Toate acestea sunt forme de violență reale care produc multă suferință și drame în viața persoanelor vârstnice, fie că vorbim de femei sau bărbați, și care de multe ori pot să fie părinții sau bunicii noștri.

De-a lungul timpului, prin prisma calității de avocat am constatat că persoanele cu vârsta de peste 65 de ani sunt cele mai vulnerabile și cele mai expuse următoarelor tipuri de infracționalitate:

  • de la înșelăciune, până la abuzul de încredere;
  • de la violența verbală la adresa persoanelor vârstnice, în spațiul public și nu numai;
  • până la furturile din buzunare/poșete, fie că se întâmplă în mijloace de transport în comun sau în zone aglomerate, cum ar fi de exemplu în piețe);
  • de la furturile din locuință, până la tâlhăria stradală;
  • de la abuzul, violența în familie și mă refer la violența domestică (rele tratamente aplicate persoanelor vârstnice) până la neglijarea nevoilor celor dependenți;
  • de la furturile din gospodărie, mai ales în mediul rural, până la diferite forme de violența psihologică și fizică (comportamentele descrise de către victime ce pot fi circumscrise mai degrabă neglijării, lipsei de îngrijire adecvată, chiar și maltratării);
  • de la agresiuni sexuale, până la violuri, vătămare corporală, lovituri cuzatoare de moarte, chiar și omoruri;

Toate aceste forme de abuz le-am întâlnit în aproximativ 20 de ani de avocatură și vă spun că nu mi-a fost deloc ușor să depășesc acele momente în care vârstnicii se chinuiau prin tribunale, iar agresorii lor de multe ori le râdeau în nas.

Ce este îngrijorător că în ultimii ani au crescut infracțiunile contra patrimoniului prin „nesocotirea încrederii” și mă refer în mod special la înșelăciune, prin metoda „accidental” unde vârstnicii au fost cei mai expuși.

Tocmai de aceea, contactarea poliției pentru raportarea infracțiunilor reprezintă un pas necesar în instrumentarea cauzelor, prinderea infractorilor și creșterea nivelului de siguranță.

Conform unui sondaj pe care l-am lecturat, coroborat cu practica judiciară rezultă că 86,9% dintre vârstnici știu care este numărul unic la care pot sesiza că se confruntă cu o situție de urgență, adică marea majoritate dintre aceștia (98%) au indicat în mod corect numărul unic de urgență – 112

Problema cea mai sensibilă cu care se confruntă persoanele vârstnice vizează procedurile judiciare care sunt percepute ca fiind dificile, greoaie și de durată îndelungată. Ei pleacă din start cu mentalitatea împământenită:

„Cine te bagă în seamă? Să te duci nu știu pe unde să dai declarații? Îmi e teamă să mă tot cheme, să mă poarte pe drumuri.”

Într-adevăr, timpul îndelungat necesar derulării procedurilor judiciare îi determină pe vârstnici să fie reticenți în a reclama poliției producerea unei fapte infracționale.

De exemplu:

„O femeie din mediul urban a afirmat în instanță că nu a sesizat poliția când a fost victima unor furturi, deoarece a interacționat cu poliția în calitate de martor și a fost nevoită să stea mai bine de 4 ore la sediul poliției pentru declarații și, astfel, a dorit să evite să i se mai întâmple acest lucru.”

Un alt aspect semnalat de vârstnicii din mediul rural se referă la timpul mare în care polițiștii răspund la solicitările la 112 și de multe ori nu se întâmplă nimic.

Din discuțiile purtate cu victimele de vârsta a treia, acestea spun că teama de reacția infractorilor reprezintă un alt motiv pentru care vârstnicii nu doresc să reclame producerea unei infracțiuni. Se tem că, în cazul în care infractorii vor afla că au depus plângere împotriva lor, s-ar putea răzbuna. În condițiile în care făptuitorului i se aduce la cunoștință identitatea reclamantului, ei consideră că nu sunt în siguranță.

Vârstnicii sunt reticenți inclusiv în cazul în care trebuie să dea o declarație ca martori la o infracțiune sau ca martori asistenți, pentru că nu vor „să nu se pună rău cu nimeni”.

Cele mai importante probleme cu care poliţiştii se confruntă în instrumentarea cauzelor cu victime vârstnice sunt legate de retragerea plângerilor şi reticenţa faţă de procedurile penale percepute ca fiind greoaie.

Persoanele vârstnice nu cunosc sau nu sunt de acord cu paşii ce trebuie urmaţi, faptul că trebuie să depună reclamație sau să dea declarații, să se prezinte la instanță. Au impresia că dacă au spus polițistului ce se întâmplă, toate lucrurile sunt rezolvate, iar infractorii sunt în închisoare. Cert este că sunt frecvente situaţiile în care preferă să îşi retragă plângerile în loc să urmeze procedurile şi să ajungă în instanţă. Nu vor să meargă în instanță, nici ca victimă, cu atât mai mult în calitate de martor. Din discuțiile purtate spun că acest lucru se întâmplă și din cauza schimbărilor legislative care au slăbit mult finalitatea actului de justiție. Au sesizat că infractorii, de multe ori, chiar dacă sunt prinși nu sunt pedepsiți, iar acest lucru i-a făcut pe vârstnici neîncrezători în sistemul de justiție.

În opinia mea, trebuie schimbată această mentalitate, deoarece tolerarea acestor fapte conduce la încurajarea infracționalității nu numai în rândul persoanelor vârstnice, ci și asupra femeilor și copiilor.

În concluzie, efectele asupra victimelor vârstnice sunt grave, atât din punct de vedere fizic cât şi psihic datorită stării precare de sănătate determinate de vârsta înaintată.

P.S. În cazul în care doriți să semnalați un abuz sau o situație dificilă în care se află o persoană în vârstă, puteți suna gratuit la Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001 și bineînțeles nu ezitați să mergeți de îndată la poliție și să reclamați abuzul.

Dă un share dacă ți-a plăcut acest articol

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Despre autor
Mihaela Olaru

Avocat, soție, mamă, o femeie care radiază bunătate „serafică”, a spus cândva o personalitate emblematică a sistemului judiciar din România. 

Autori invitați
Ediție specială cu Adrian Năstase | "Prin tribunale ca prin viață" cu Mihaela Olaru
Mă găsești și pe social media
Galerie Foto