Dacă ar fi să ne plimbăm prin galeriile de artă din Europa, am observa că subiecții multor tablouri fac tot felul de gesturi cu mâinile. Putem lua ca exemplu o capodoperă a lui Hans Hoblein care îl surprinde pe Edward, urmașul lui Henry al optulea, care arată de parcă face cu mâna. În Anglia din perioada Tudorilor, palma deschisă însemna binecuvântare. Într-o altă lucrare numită „Discretul”, un autoportret a lui Joseph Decreux, este înfățișat artistul ridicându-și degetul spre buzele țuguiate și avertizând să fii tăcut. Această lucrare a lui Joseph transmite un mesaj simbolic făcând referință la punctul culminant al Revoluției Franceze. Ambele tablouri evidențiază că gesturile sunt de fapt, un limbaj codificat care poate avea semnificații foarte specifice.
Gestualitatea este o moștenire culturală, un factor definitor al identităţii noastre şi a comunităţii din care facem parte. Ray Birdwhistell, un antropolog american și un colaborator al echipei de cercetători de la Palo Alto, priveşte gestualitatea ca pe o oglindire a culturii şi a personalității umane. În cercetariile sale de teren făcute asupra indienilor din tribul Kutenai, Birdwhistell a observat faptul că mişcările lor erau diferite când vorbeau în limba engleză, față de atunci când vorbeau în limba kutenai. Una din concluziile lui Birdwhistell este că apartenența unui individ la o anumită cultură sau clasa socială, poate fi dedusă din mimica și gesturile acestuia.
În comunicarea dintre oameni, atunci când două persoane din culturi diferite intră în contact, pot apărea frustrări datorită modului diferit de a interpreta gesturile. În cultura românească chemarea cuiva cu degetul arătător este un gest banal, familiar, perfect acceptat social, însă în Filipine este considerat extrem de jignitor și, în unele cazuri, chiar pedepsit cu închisoarea. Pe de altă parte, există și gesturi universale, recunoscute oriunde în lume. Cel mai bun exemplu ar fi ridcatul din umeri care, peste tot în lume exprimă nedumerirea.
O recomandare pentru cei care preferă să își petreacă o parte a timpului liber acasă la un serial și sunt interesați de limbajul non-verbal, gestualtate și diferențele culturale este „Lie to me”. Serialul îl are în centru pe doctorul Lightman, un personaj inspirat de doctorul Paul Ekman și de lucrările acestuia. Paul Ekman, este renumit pentru cercetările sale asupra emoțiilor umane, identificarea micro-expresiilor și detectarea minciunilor. Identificarea micro-expresiilor este una dintre cele mai importante arme din arsenalul personajului Lightman, care recunoaște imediat dacă o persoană minte sau nu, deoarece este specializat în arta observației. Micro-expresiile „dau de gol” ceea ce simte o persoană cu adevărat. Se poate ca cineva să-ți zâmbească, dar dacă observi o micro-expresie a disprețului, de fapt să nu te placă. Lie to me este un serial interesant, inteligent și captivant, din care cu siguranță putem învața un șiretlic sau două.
