Drepturile și Libertăţile constituţionale nu pot fi negociate. Și totuși unele dintre ele ne-au fost și ne sunt îngrădite.
Florentin Țuca, avocat, partener fondator coordonator la Țuca, Zbârcea și Asociații, invitat în platoul A7TV, împreună cu Gheorghe Piperea, avocat, partener fondator Piperea și Asociații, au vorbit în exclusivitate în emisiunea „Prin tribunale ca prin viață” cu avocat Mihaela Olaru, despre „Pașaportul de vaccinare și dacă reprezintă acesta o condiție pentru recâștigarea drepturilor fundamentale”.
Analiza făcută de cei doi profesioniști ai dreptului, ne prezintă realitatea măsurilor adoptate în pandemie, realitate, văzută ca un atentat la însăși esența drepturilor și libertăților fundamentale.
Fiind o analiză complexă, astăzi am ales să aduc în atenția cititorilor cristoiublog.ro, opinia avocatului, Florentin Țuca.
Din perspectiva juridică asupra fenomenului pandemic, avocatul a argumentat trei lucruri importante care îl irită.
Primul este, definiția însăși a termenului de vaccinare. Acesta a spus că noi avem o definiție legală a vaccinării. Se pare că această injectare care se practică astăzi, nu este o vaccinare în sensul tradițional consacrat legal. Este un procedeu medical experimental ce se îndepărtează de acel sens tradițional.
Un alt doilea aspect, ține de potențiale discriminări și vâlva care a fost generată în jurul fenomenului. Ești „vaccinat”, ai acces la stadion. Nu ești „vaccinat”, nu ai acces la stadion, ș.a.m.d.
Al treilea lucru care îl deranjează pe distinsul avocat, ca și jurist, este încălcarea unor norme care vizează publicitatea și promovarea unei intervenții medicale și a unui medicament, indiferent cum se numește acel medicament și indiferent cum se cheamă acea intervenție medicală.
De subliniat, atunci când am adus în discuție hotărârile judecătorești pronunțate în acestă perioadă cu privire la încălcarea unor drepturi în pandemie, acesta a declarat:
Florentin Țuca, citez:
„Înainte de a vorbi despre hotărâri dintr-un registru secundar sau terțiar, cu privire la drepturi încălcate, aș vrea să atrag atenția, că dacă noi traversăm o perioadă de criză, să acceptăm că da, și o numim o criză sanitară, trebuie să ne orientăm și să încercăm să ieșim din criză. Când parcurgem sau trecem prin crize individuale, avem adesea, un impuls de a ne duce la cartea fundamentală. Se întâmplă să fie Biblia, sau Coranul, sau o altă carte de căpătâi care să ducă la vindecarea noastră spirituală.
Pentru că noi în societate avem drept carte fundamentală „Constituția României”, este primul document la care trebuie să mergem, indiferent prin ce criză trecem. Că o numim sănitară, că o numim militară, climatică etc.
Prin urmare, trebuie să vedem cum gestionăm acea criză la nivel de principii, de mari principii, ori, și sunt întrutotul de acord cu confratele Gheorghe Piperea, avem un text fundamental care spune că limitarea drepturilor și libertăților fundamentale, este articolul 53 din Constituție, și se poate face doar în anumite condiții limitative:
– doar prin lege, doar temporar, fără afectarea esenței dreptului sau libertății, și doar dacă există sau se asigură un raport de proporționalitate între pericolul de care vrem să scăpăm și măsura pe care o aplicăm.
Ori, în cazul de față toate cele patru condiții enumerate, toate aceste condiții au fost încălcate. Sau limitat drepturi și libertăți prin acte normative care nu sunt lege, au fost limitate pe durată nedeterminată.
Între măsura aplicată și riscul avut în vedere, nu a existat acest raport de proporționalitate, și mă tem că măsurile adoptate au reprezentat un atentat la însăși esența drepturilor și libertăților fundamentale.”
Mergând mai departe, la întrebarea pusă de mine cu privire la contestarea faptelor de discriminare, avocatul Florentin Țuca, a spus:
„Este foarte trist și mă întristează, printre altele și dubla măsură pe care o întâlnesc din ce în ce mai des, la tot pasul.
Nu cred că există un program de guvernare, o dezbatere într-o campanie electorală în care statul de drept să nu fie adulat și elogiat.
Toată lumea vorbește despre stat de drept. Statul de drept înseamnă un stat unde legea trebuie respectată, unde supremația Constituției trebuie respectată, unde drepturile și libertățile fundamentale ale omului au un loc foarte bine definit.
Noi vorbim despre statul de drept, pe de o parte, pe de altă parte, acceptăm încălcarea principiilor statului de drept cu maximă nonșalanță. Nu înțeleg cum oamenii privesc cu o asemenea îngăduință violarea drepturilor și libertăților lor fundamentale.
Iar când vorbim despre egalitate, egalitatea dintre oameni este un principiu constituțional. De la el trebuie să plecăm.
Discriminarea pe baza preferințelor legate de „n-are importantă ce”, ar trebui să fie considerată ilegală.
Eu nu pot să fiu discriminat că țin cu Steaua, și că nu țin cu Dinamo, sau invers. Nu pot să fiu discriminat pentru că recurg la o procedură medicală, metaphoric spus. Este complet aleatorie această practică și după părerea mea, independent de agentul economic, de forma de proprietate, a impune unui angajat condiția recurgerii la o procedură medicală, cred că este un act discriminatoriu și sancționabil!”
Nu am omis așa zisul „val patru”, colegul meu avocat, Florentin Țuca, a tras un puternic semnal de alarmă, citez:
„Nu am căderea să fac predicții, însă la felul cum s-a degradat mediul juridic și statul de drept în această perioadă, nu pot sa fiu decât îngrijorat. Mă îngrijorează, toate aceste semnale de alarmă, cred că se va vorbi cât mai insistent de așa zisul „val patru” și cred că el va fi acompaniat de noi restrângeri și restricții. Iar, speranța lui Gheorghe Piperea cu privire la ridicarea stări de alertă va fi o iluzie.
Sunt destul de pesimist cu acest regim juridic al drepturilor și libertăților fundamentale, despre care am scris în mai multe rânduri și am și pledat pentru asta, pentru că riscăm să alunecăm spre un regim autoritar și să ne pierdem acele libertăți atât de mult aplaudate în trecut.”
De reținut:
Odată cu implementarea certificatului, țările Uniunii Europene nu vor mai putea impune restricții de călătorie suplimentare posesorilor de certificate, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, „cu excepția cazului în care sunt necesare și proporționale pentru protecția sănătății publice”.
Cu privire la certificatul digital al UE privind COVID-19, ce va intra în vigoare de la 1 iulie 2021 pentru o perioadă de 12 luni, Florentin Țuca, mi-a răspuns cu o întrebare, citez:
„Și cei care nu au certificat ce fac? Scrie undeva în Constituție că dreptul de circulație este supus unor condiționări legate de statutul medical? Nu scrie nicăieri.
Revenind la Constituție și la o povestioară cu fetița mea cea mică care a definit Constituția, atunci când îi dădeam diverse exerciții, dorind să-i testez nivelul de cultură civică, am rugat-o să-mi spună ce înțelege prin Constituție, iar ea mi-a răspuns, simplu, sec, direct: Constituția, înseamnă, Piața în care a cântat Shakira!”
În încheiere, am profitat de ocazie și am prezentat cartea „Adevărul în căutare de mister”, scrisă de avocatul Florentin Țuca, care recunosc că m-a uimit, deoarece abia aflasem că este și scriitor. L-am întrebat pe autor, ce mesaj a vrut să transmită în carte, și zâmbind a răspuns: „Am vrut să trag un semnal de alarmă că distopiile imaginate de Huxley și Orwell, în urmă cu foarte mulți ani, tind să se împletească într-o împletire foarte tristă a ficțiunii cu realitatea.
Mai multe detalii puteți urmări în emisiunea juridică „Prin tribunale ca prin viață” cu Mihaela Olaru | „Poate fi un pașaport de vaccinare o condiție pentru recâștigarea drepturilor fundamentale?”, accesând link-ul de mai jos: