Invitația pentru concertul de Crăciun la Patriarhie era simplă și anunța „Răsăritul cel de sus”! Nu mai fusesem niciodată. Nu știam la ce să mă aștept!
Am urcat, pe înserat, Dealul Mitropoliei, numărând dalele umede, ce păreau nesfârșite, până când, dintr-o dată, în fața mea a apărut o clădire elegantă, cu coloane impunătoare, cu o lumină caldă, cu chipuri zâmbitoare în prag.
Era Palatul Patriarhiei, pe care, deși îl mai văzusem, acum îl priveam cu alți ochi, de parcă era și el pregătit să asculte colinde, pregătit să cântăm împreună „O ce veste minunată”.
Am străbătut holul din interiorul clădirii și am făcut cunoștință cu o sală discretă, sala Teoctist-Patriarhul, ce te invita să pășești senin înăuntru, lăsând la ușă toate grijile, să fii pregătit să primești binecuvântarea Crăciunului, promițându-ți o Seară Magică. Și promisiunea a fost respectată.
M-au întâmpinat, mai întâi, scaunele roșii din catifea, apoi scena, amenajată în formă de trepte, lângă peretele pe care, cu mână măiastră, fusese pictată scena „Nașterii Domnului”, aranjamentul floral cu crenguțe de brad și trandafiri, iar în final dintre microfoane s-a ițit o mică pianină, în stânga scenei, având scaunul ocupat.
Erau acolo și 2 prezentatori, cu ținute impecabile, demne de cele mai elegante scene ale lumii.
Sala începea ușor să prindă viață, oamenii se salutau, conversau, râdeau, până când anunțul începerii concertului a amuțit toate vocile, iar scaunele și-au îmbrățișat oaspeții, toate privirile fiind de acum ațintite spre scenă.
Scena a fost umplută dintr-o dată de zeci de copii frumoși, îmbrăcați în costume tradiționale, în culorile roșu și negru, membrii ai grupului vocal „Cor cu dor”, cel mai tânăr membru fiind o gingașă domnișoară, ce nu avea mai mult de 3-4 ani, bălaie, așezată cuminte în fața grupului, amintind ea însăși că spectacolul la care participam era o bucurie a Nașterii.
Concertul a început sub binecuvântarea Patriarhului României, care, într-o ținută albă, simplă, și-a făcut apariția în loja laterală, de lângă scenă, părând un Mag coborât din picturi, venit el însuși să vestească Nașterea Domnului.
S-au auzit primele acorduri, glasurile copiilor au început să vibreze, iar pianina i-a însoțit, șoptind ușor, sau alergând zgomotos, împletind împreună o haină a emoției pe care a îmbrăcat-o fiecare dintre cei prezenți.
După primul colind Patriarhul a făcut semnul binecuvântării, către scenă, către public și către Înalții prelați prezenți în loja oficială, iar colindele au început să curgă, rând pe rând, întrerupte doar de șirurile lungi de aplauze și comentariile scurte ale prezentatorilor.
Ascultam și priveam fascinată grupul din fața mea, aproape ținându-mi respirația, urmărind vocile perfecte, tonurile, coordonarea, pauzele, pianina și fețele copiilor, sesizând gurile ce se mișcau în același ritm, părând că spun o rugăciune ascunsă.
Am avut privilegiul să stau la distanță de câteva scaune de Patriarhul Daniel și am privit pe furiș chipul său blând, văzând lumina și fericirea aduse de cântecele ce răsunau pentru a vesti cea mai mare sărbătoare a anului.
Prima parte a concertului a fost urmată de anunțul celui de-al doilea grup vocal, Grupul Psaltic Tronos, dirijat de Părintele Arhidiacon Mihail Bucă, scena fiind copleșită de această dată de măreția reverendelor preoțești, urcând pe scenă peste 60 de preoți, într-o aliniere perfectă, avându-l în față pe Părintele Mihail, ce radia bunătate și dragoste de oameni.
Atunci când vocile grave au început să se audă, cred că Dumnezeu Însuși, privind de undeva de sus, s-a oprit pentru o clipă și a cântat împreună cu ei, bucuria umplând întregul Univers, devenind nepământeană, înălțătoare.
La invitația Părintelui am fredonat cu toții câteva acorduri din colindul românesc „O ce veste minunată”, participând direct la vestirea Nașterii Domnului.
Părintele Arhidiacon a coborât și a luat binecuvântarea de la Patriarh, reluându-și apoi locul, mai strălucitor, având un zâmbet cald ce cuprindea întreaga sală.
Sfârșitul concertului a fost marcat de sărbătoarea anunțată de către cei 2 prezentatori, respectiv Sf. Daniel Prorocul, a doua zi, în data de 17 decembrie, Daniel însemnând în limba ebraică „Dumnezeu este judecătorul meu” sărbătoare ce prilejuia aniversarea Patriarhului Daniel și cei 15 ani de Patriarhat, Grupul Psaltic Tronos cântând un emoționant „La mulți ani”, ce a ridicat sala în picioare.
Întregul concert a fost o revelație, colindele aduse în fața noastră, prin vocile grupurilor Cor cu dor și Tronos, înălțându-ne, până aproape de locul din care Dumnezeu privea, reușind, poate pentru prima dată, să înțeleg cu adevărat dimensiunea uriașă a bucuriei Nașterii Domnului, să o cuprind în suflet, să pot să o aștern în casa mea, la masa de Crăciun.
