„Nerespectatea hotărârilor judecătorești în materia familiei” generează tensiuni între părinți, fie că este vorba despre stabilirea locuinței minorului, fie că este vorba despre exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul (stabilirea unui program de vizitare), de foarte multe ori unul dintre părinți nu dorește să pună în executare de bună-voie hotărârea judecătorească.
Din momentul în care instanța pronunță desfacerea căsătoriei, intervin mai multe probleme, printre care și nerespectarea hotărârii judecătorești în materia familiei.
În mod judicios, părintele nedreptățit constată cu extremă nemulțumire faptul că deși are o hotărâre judecătorească prin care i se stabilește locuința minorului la el sau are stabilit în favoarea sa un anumit program de vizitare, nu poate să aplice dispozițiile hotărârii judecătorești executorii.
Astfel, apare justificată întrebarea: ce anume trebuie făcut? Cum trebuie procedat în așa fel încât copilul să se poată bucura de prezența, apropierea și susținerea celuilalt părinte.
Ce soluții sunt în cazul nerespectării hotărârii judecătorești prin care s-a stabilit dreptul părintelui de a avea relații personale cu minorul la domiciliul acestuia.
Spuneam și în emisiunile anteriore, că executarea hotărârilor judecătorești privitoare la minori poate părea o misiune imposibilă. Deși legiuitorul pare să fi urmărit protejarea minorilor de expunerea față de neplăcerile executărilor silite obișnuite, în realitate se ajunge mai degrabă la protejarea părintelui debitor al obligației de a permite copilului să păstreze relația cu părintele alături de care nu (mai) locuiește în mod statornic. Lipsa mijloacelor de constrângere proprii executărilor silite obișnuite aproape că încurajează părintele debitor să nu respecte hotărârile judecătorești, speculându-și propriul copil ca perfect pretext legal pentru a refuza sau chiar sfida deciziile unor magistrați.
Este important să rețineți ce înseamnă nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Potrivit art. 287 Cod Penal, nerespectarea unei hotărâri judecătorești săvârșită prin:
- a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistență față de organul de executare;
- b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act;
- c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care au această obligație conform legii;
- d) neexecutarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat;
- e) neexecutarea hotărârii judecătorești privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată;
- f) nerespectarea hotărârilor judecătorești privind stabilirea, plata, actualizarea și recalcularea pensiilor;
- g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea;
- h) nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în executarea unui ordin european de protecție, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
De reținut:
Concomitent sau succesiv, se poate recurge și la formularea unor plângeri penale, ori de câte ori părintele debitor refuză să permită celuilalt părinte menținerea relațiilor personale cu minorul, în forma și frecvența stabilită prin hotărârea judecătorească. Mai mult de două abateri constituie infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului (prevăzută și pedepsită de art. 379 Cod penal, cu amendă penală ori cu maxim 3 luni de închisoare), specie a infracțiunii de gen – nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Potrivit art. 271 Cod penal, infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești constă în împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătorești prin amenințare sau acte de violență față de organul de executare, ori împiedicarea unei persoane de a folosi o locuința ori parte dintr-o locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești, sau în nerespectarea hotărârilor judecătorești, prin sustragerea de la executarea măsurilor de siguranță prevăzute în art. 112 lit. c) și d), respectiv interzicerea de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupație; interzicerea de a se afla în anumite localități.
Lipsa mijloacelor de constrângere proprii executărilor silite obișnuite aproape că încurajează părintele debitor să nu respecte hotărârile judecătorești, speculându-și propriul copil ca perfect pretext legal pentru a refuza sau chiar sfida deciziile unor magistrați.
Aceste lucruri sunt la ordinea zilei.
Art. 378 Cod Penal – Abandonul de familie
(1) Săvârșirea de către o persoană care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a uneia dintre următoarele fapte:
- a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale;
- b) neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege;
- c) neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă;
(2) Cu aceeași pedeapsa se sancționează neexecutarea, cu rea-credință, de către cel condamnat a prestațiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptățite la întreținere din partea victimei infracțiunii;
(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
(4) Fapta nu se pedepsește dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul își îndeplinește obligațiile.
În pofida acestor inconveniente, pot fi identificate diverse mijloace de presiune, începând cu cele de natură patrimonială, continuând cu cele de natură penală, ajungând, în cazurile extreme, la pierderea autorității părintești, respectiv la decăderea din drepturile părintești.
Art. 906 coroborat cu art. 912 din Codul de procedură civilă prevăd că părintele debitor, cu tendințe de rebeliune, poate fi constrâns să execute obligațiile față de celălalt părinte prin aplicarea unor penalități între 100 – 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, care curg până la executarea obligației, dar nu mai mult de 3 luni. Așa fiind, părintele debitor poate fi obligat, prin încheiere definitivă, la plata unor penalități al căror cuantum poate fi stabilit între 9.000 – 90.000 lei care se varsă către părintele creditor, urmărirea silită a acestor penalități făcându-se potrivit regulilor de drept comun.
În concluzie, pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare pentru săvârșirea unei astfel de infracțiuni poate întemeia modificarea, pe cale judecătorească, a măsurilor privind chiar autoritatea părintească și domiciliul minorului, o atare sancțiune penală fiind de natură să ridice serioase semne de întrebare asupra nedemnitatii părintești, precum și dacă este sau nu în interesul minorului să fie lăsat spre creștere și educare unui astfel de părinte.