A venit timpul să cer partajul. Fosta nevastă stă în casa mea şi eu stau cu chirie. Așa a început povestea lui Ionică, o poveste tristă și care nu a scutit de suferință pe niciunul dintre foștii soți.
Numai gândul că ar putea să se ajungă la vânzarea casei la licitație, nu îi mai dădea linişte. Așa, a ajuns să se intereseze cum ar putea să rezolve aceasta problemă mult mai ușor.
A solicitat o consultaţie și așa a ajuns la avocat. A aflat cât este taxa de timbru, onorariul avocatului, eventualele expertize şi contraexpertize și durata partajului după divorț. Și a mai aflat ceva, că nimeni nu îi poate garanta că va primi ceea ce vrea. Trebuie să fim corecți și să spunem lucrurilor pe nume.
Vă prezint pe scurt procedura partajului după divorț:
Când vorbim despre „Partaj după divorț”, ne referim la împărțirea bunurilor comune, după divorț. Cum se împart acestea, care sunt regulile, opțiunile, costurile, voi explica pe scurt.
Trebuie să știți ce înseamnă bunuri comune, conform art. 339 Cod Civil:
„Bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților”.
De multe ori, cei doi soți, atunci când ajung la divorț, nu mai fac diferența între bunurile comune și bunurile proprii și de aici se ajunge la un conflict care produce o traumă semnificativă. Din acest motiv este bine să știți ce bunuri nu sunt comune într-o căsnicie.
Art. 340 Cod Civil
„Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:
a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
b) bunurile de uz personal;
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri;
d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri;
f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soţi;
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;
h) fructele bunurilor proprii.”
De multe ori vă întrebați: Cine primește casa? De ce criterii se ține cont la partaj?
Conform art. 987 Cod Civil, regulile privitoare la modul de împărţire sunt:
„(1) Partajul bunurilor comune se va face în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar.
(2) Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri:
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;
b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.”
La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari sau altele asemenea.
Pe lângă criteriile reținute de Codul civil, mai pot avea relevanță și alte aspecte, cum ar fi: dacă unul dintre coproprietari are și o altă locuință, dacă doar unul dintre ei s-a ocupat de imobil, a plătit facturile, impozitele etc.
O altă problemă des întâlnită vizează datoriile comune născute în legătură cu bunul comun.
Art. 677 din Codul Civil, ne ajută să înțelegem că:
„(1) Oricare dintre coproprietari poate cere stingerea datoriilor născute în legătură cu coproprietatea şi care sunt scadente ori devin scadente în cursul anului în care are loc partajul.
(2) Suma necesară pentru stingerea acestor obligaţii va fi preluată, în lipsa unei stipulaţii contrare, din preţul vânzării bunului comun cu ocazia partajului şi va fi suportată de către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia.”
Aceste aspecte importante le-a aflat Ionică și a înțeles de ce partajul poate fi făcut prin bună învoială, la notar și nu în instanță. Pentru că, partaj voluntar la notar, este calea cea mai ușoară de a rezolva această problemă cu care se confruntă foarte mulți oameni. Însă se pune întrebarea, de ce foștii soți nu prea aleg această variantă? De ce țin morțiș să ajungă în instanță, când știu că partajul după divorț, este printre cele mai scumpe tipuri de proces.
În art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, aveți enumerate taxele judiciare de timbru:
„(1) Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel:
a) până la valoarea de 500 lei – 8%, dar nu mai puțin de 20 lei;
b) între 501 lei și 5.000 lei – 40 lei + 7% pentru ce depășește 500 lei;
c) între 5.001 lei și 25.000 lei – 355 lei + 5% pentru ce depășește 5.000 lei;
d) între 25.001 lei și 50.000 lei – 1.355 lei + 3% pentru ce depășește 25.000 lei;
e) între 50.001 lei și 250.000 lei – 2.105 lei +2% pentru ce depășește 50.000 lei;
f) peste 250.000 lei – 6.105 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei.”
Ca să recapitulăm:
– taxa judiciară de timbru, după caz, din valoarea bunurilor de împărțit;
– onorariile experților evaluatori, dacă nu vă înțelegeți cu privire la valoarea bunurilor;
– onorariu de avocat.
Sunt sume de bani, pe care, oricine ar fi, le suportă destul de greu.
Și ca să răspund la întrebarea: Cine suportă cheltuielile de partaj?
În mod normal, reclamantul, cel care începe procesul. Adică el va plăti taxa judiciară de timbru și își va plăti avocatul.
Însă, cu privire la expertize, deseori, instanțele pun în vedere ambelor părți să avanseze bani pentru onorariile experților. Pârâtul poate plăti taxă de timbru dacă, de exemplu, formulează cerere reconvențională.
În concluzie, calea cea mai scurtă pentru a preîntâmpina astfel de cheltuieli, este să alegeți încă din timpul căsătoriei, să încheiați o convenție matrimonială.
Convenția matrimonială reprezintă, sub sancțiunea nulității absolute, actul autentificat de notarul public, prin care soții își vor exprima consimțământul (personal sau prin mandatar cu procură autentică specială), în vederea stabilirii regimului matrimonial aplicabil, conform art. 330 alin. (1) noul C. civ.
Mai multe detalii puteți urmări la A7TV în emisiunea „Prin tribunale ca prin viață” cu Mihaela Olaru|Partajul după divorț.
