Toată lumea cred că este de acord că în școală copilul trebuie să învețe lucruri esențiale despre igienă și cum să se protejeze împotriva violenței sexuale. Recent, legea care prevede ca în unitățile școlare să fie organizate, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, a fost modificată de Camera Deputaților. Astfel, expresia „educaţie sexuală” a fost înlocuită cu „educaţie sanitară”. Legea urmează să fie promulgată de preşedintele României.
Cred că ați aflat că multe state europene au introdus educația sexuală în școli încă de acum o jumătate de secol. România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la numărul avorturilor în rândul adolescentelor. Un motiv ar fi că societatea românească nu știe ce înseamnă de fapt educația sexuală în școli și dacă nu începem urgent un proiect național de educație pentru sănătate, riscăm să avem în continuare mame în vârstă de 12 sau 13 ani.
Din păcate la prima vedere, multă lume a limitat definiția la educația legată de actul sexual. Ori educația sexuală vizează în mod special drepturile fundamentale ale omului, ca atare și drepturile copilului. Deci nu se discută, în momentul în care se vorbește despre educație sexuală, în mod limitat de educația legată de actul sexual. Se discută despre modul în care copilul trebuie să se comporte în societate, despre diversitate, despre toleranță, despre ceea ce poți și trebuie să faci pentru a-ți apăra propriile drepturi.
Nu de puține ori am întâlnit în cadrul proiectului de educație juridică în școli eleve cu grave tulburări de comportament din cauza violenței sexuale. Printre lacrimi și rușinea de a vorbi despre această problemă apăsătoare, aceste fete, practic sunt lipsite de ajutor. Nici familia, nici adulții, foarte mulți dintre ei nu știu cum să reacționeze și cum să-și educe copiii atunci când vorbim de educație sexuală. De unde să știe părintele cum să acționeze și să abordeze problema cu copilul său? Unde a avut posibilitatea părintele, să învețe acest lucru? Pentru că el nu a fost expus pe parcursul procesului lui educativ la niciun fel de informații în acest sens.
Pe de altă parte, așa cum am spus, România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la numărul de mame adolescente. În condițiile acestea, cum să îi învățăm pe copiii să recunoască un abuz sexual. Un celebru psiholog spunea, citez:
„Trebuie să ne uităm la ce înseamnă violența împotriva copilului, trebuie să ne uităm la ce înseamnă violența domestică, trebuie să ne uităm la poziționarea femeii în familia tradițională, în care femeia trebuie neapărat să fie supusă și să facă ceea ce spune bărbatul și așa mai departe. Necesitatea educației sexuale cuprinzătoare este, în momentul de față, o obligativitate dacă suntem într-adevăr preocupați de viitorul generațiilor tinere din acest moment. Altfel, se va întâmpla în continuare același lucru. Fete tinere vor deveni mame, unele din păcate la vârste care sunt chiar de neconceput, vorbesc de 12 sau 13 ani. Unele devin mame până la vârsta de 19 ani chiar nu o dată, au doi copii, au poate chiar trei copii.”
Și atunci, se pune întrebarea, este România pregătită pentru educația sexuală în școli? Din câte am observat nu este pregătită. Este nevoie de resurse umane competente care înțeleg despre ce se discută cu elevii și pe înțelesul lor, ori aceste resurse umane competente nu cred că sunt disponibile la nivelul fiecărei școli. Ca atare, este nevoie ca toți copiii și toți tinerii să aibă informațiile de care au nevoie de la specialiști pentru a avea o viață normală și o viață sănătoasă.
În același timp, mă întreb: Cine sunt specialiștii care ar trebui să le explice copiilor acest subiect? Este important să ne gândim la modalitatea cum se asigură accesul tinerilor la aceste informații în așa fel încât ei să le și înțeleagă corect. Ca atare, nu cred că școala românească este pregătită pentru a introduce de mâine educația sexuală în școli. Asta nu înseamnă că nu este urgentă pregătirea resurselor umane pentru a susține aceste ore de educație, sau mai bine spus, statul român să asigure tot suportul pentru ca specialiștii să poată intra în unitățile de învățământ și să discute cu copiii.
În ceea ce privește părinții, ei trebuie să înțeleagă și să nu se teamă că educația sexuală la vârste fragede ar putea duce la începerea timpurie a vieții sexuale. Am citit undeva, că în multe țări din Europa educația sexuală este disciplină obligatorie în școală. În Romania, copiii și adolescenții nu învață nimic pe această linie și nici la orele de dirigenție nu sunt abordate asemenea teme. Cel mai grav este că zilnic unii copii suferă de o boală cu transmitere sexuală, alții sunt victime sigure ale abuzului sexual, unde de multe ori agresorul provine din familie, este vecin sau cunoscut, motiv pentru care de multe ori se ajunge chiar și la sinucidere.
În concluzie, trebuie avută în vedere educația sexuală în școli cât mai repede tocmai pentru a se evita formele grave de abuz sexual cele care pun în pericol viața și/sau sănătatea copilului.
