Prin tribunale ca prin viață | După 15 mai, vor exista reguli noi în sistemul judiciar din România pentru a asigura o protecție eficientă față de Coronavirus

Pentru că sunt avocat, știu că există posibilitatea ca procesele să se reia din 15 mai. Ministerul Justiției a lansat o serie de recomandări pentru buna desfășurare a activității parchetelor și instanțelor, odată cu intrarea României în stare de alertă.

Înțeleg, că, Ministerul Justiției va veni în sprijinul magistraților, grefierilor, personalului de specialitate din instanțe și parchete și nu în ultimul rând, al justițiabililor. Astfel, instanțele de judecată vor primi echipamente de protecție: măști și mănuși chirurgicale, ochelari de protecție sanitară și chiar combinezoane de protecție sanitară.

Pentru că încet, încet îmi reiau activitatea și spre sfârșitul lunii mai, am deja fixate termene de judecată, atunci voi vedea cu adevărat dacă toate aceste echipamente de protecție sunt asigurate tuturor părților implicate în realizarea actului de justiție.

Care sunt recomandările Ministerului de Justiție pentru o protecție eficientă după 15 mai?
O primă recomandare se referă la respectarea distanței sociale (minimum 1,5 m), cu referire inclusiv la personalul instanțelor/parchetelor, respectiv evitarea unor contacte directe care nu respectă distanțarea socială pentru o perioadă mai mare de 15 minute.

– limitarea accesului publicului în sala de judecată; limitarea numărului de cauze pe ședința de judecată; citarea părților/participanților la procedurile judiciare la intervale de timp prestabilite; prioritizarea soluționării cauzelor care se judecă fără citarea părților; prioritizarea cauzelor judiciare/reducerea numărului cauzelor de pe rolul instanțelor; utilizarea sistemului de videoconferință, dacă acesta este tehnic posibil; impunerea portului de măști/mănuși/echipamente de unică folosință și folosirea de biocide și produse dezinfectante pentru personalul din cadrul instanțelor și parchetelor; încurajarea celor care pot lucra de acasă să rămână acasă; instituirea obligativității de a purta echipament de protecție și/sau montarea de panouri despărțitoare din plexiglas; obligativitatea purtării de măști/mănuși de protecție în interiorul instituțiilor judiciare; suspendarea activităților la anumite intervale de timp pentru aerisirea sau dezinfectarea spațiilor de lucru/săli de ședință; plasarea serviciilor care deservesc publicul în spații mai mari decât cele obișnuite de lucru.

Ministerul Justiției recomandă și identificarea persoanelor vulnerabile din fiecare colectiv (persoanele cu afecțiuni medicale, atestate de către medic) și utilizarea acestor persoane în activități individuale/independente sau în regim de telemuncă, dar și autoizolarea la domiciliu a persoanelor care prezintă simptome de îmbolnăvire (febră, tuse ș.a.m.d.) până la clarificarea stării de sănătate și diseminarea acestor informații în colectivul de muncă.

Cu privire la accesul în sediile instanțelor/parchetelor se impun măsuri, precum:

  • interzicerea accesului persoanelor care au simptome de COVID-19 sau care au fost în contact cu un bolnav de COVID-19 în ultimele 14 zile, sens în care se va completa un chestionar la intrarea în instituție, cu întrebări clare și simple;
  • delimitarea în pardoseli cu benzi colorate vizibil a sensurilor de intrare și de ieșire, iar, corelativ, crearea unor așa numite sensuri unice, în măsura în care este posibil;
  • delimitarea în pardoseli cu benzi colorate vizibil a distanței de 1,5 m care trebuie respectată pentru accesul la serviciile care deservesc publicul (arhivă, registratură) și stabilirea de reguli de acces clare, putându-se avea în vedere pentru început, inclusiv, prelungirea programului de lucru cu publicul;
  • interzicerea accesului în birourile instanțelor/parchetelor a persoanelor din afara instituțiilor, dacă nu există permisiunea personalului și dacă interesul vizitelor nu se justifică pe chestiuni de interes profesional;
  • limitarea în timp a prezenței justițiabililor în sediul instanțelor/parchetelor după finalizarea dosarului/operațiunii care a necesitat prezența lor în acel loc, respectiv impunerea părăsirii în cel mai scurt timp a sediului instituției;
  • utilizarea termoscanerelor la intrarea în instituțiile judiciare cu trafic mare de persoane;
  • instalarea la instanțele/parchetele cu trafic mare de tuneluri de dezinfectare;
  • creșterea frecvenței la care se desfășoară igienizarea și aerisirea spațiilor de desfășurare a activității;
  • în materie penală, în continuare, se impun restricții în legătură cu transportul la instanțe al deținuților, acesta urmând a fi autorizat doar pentru cazuri bine justificate, transportul de loturi mari de persoane impunându-se a fi evitat, sistemul de videoconferință fiind cel indicat în astfel de cazuri;
  • comunicarea actelor de procedură pe cale electronică, sens în care participanților la procedurile judiciare li se vor solicita adrese de email/WhatsApp etc.

Mai mult, se propune amânarea stagiilor de practică sau a intershipurilor atât la instanțe, cât și la parchete.
În concluzie: După 15 mai, vor exista reguli noi în sistemul judiciar din România pentru a asigura o protecție socială eficientă. Cum se vor desfășura procesele, rămâne de văzut!
Cum vor respecta oamenii în continuare regulile sanitare, vom trăi și vom vedea!

Dă un share dacă ți-a plăcut acest articol

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Despre autor
Mihaela Olaru

Avocat, soție, mamă, o femeie care radiază bunătate „serafică”, a spus cândva o personalitate emblematică a sistemului judiciar din România. 

Autori invitați
Ediție specială cu Adrian Năstase | "Prin tribunale ca prin viață" cu Mihaela Olaru
Mă găsești și pe social media
Galerie Foto