Prezența reală a ambilor părinți în viața copiilor lor, visul fiecărui copil

Spunem deseori că instanțele judecătorești din România sunt pline de dosare în materia familiei.

Problema drepturilor copilului este o temă de multe ori uitată și mulți dintre decidenții noștri își amintesc doar atunci când are loc câte o tragedie și presa discută despre ea.

Misiunea noastră a specialiștilor în dreptul familiei este de apărare a drepturilor copilului și de a asigura protecția copilului ori de câte ori se impune.

Din acest motiv, de fiecare dată când părinții nu sunt capabili să pună mai presus de toate interesul superior al copilului, un judecător este chemat să decidă el în locul lor.

Noi, avocații, luptăm în fiecare zi ca toți copiii care ajung în acestă situație să beneficieze de minimul necesar pentru o dezvoltare armonioasă lângă părinții lor, asigurându-le apărea drepturilor și intereselor lor legitime, fără a leza dreptul celuilalt părinte de a avea legături personale cu acesta.

 

De reținut:

„Legea prevede în mod expres că, copilul care nu locuiește la unul dintre părinții săi, are dreptul de a avea legături personale cu acesta, drept ce nu poate fi limitat decât în condiții legale, luând în considerare interesul superior al copilului.”

Psihologii susțin că implicarea copiilor în procesele judiciare ar putea genera situații de stres sau disconfort, însă din păcate părinții nu dau atenția și importanța necesară.

Mergând mai departe, trebuie să știți, că, dacă vă aflați într-o situație, ce necesită stabilirea unui program de vizitare al copiilor minori, Legea nr. 272/2004, art. 17 (1), prevede:

„Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.”

De asemenea, Codul Civil, prevede în mod expres, că: „părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.” 

 

Cine stabilește programul de vizitare?

Instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă.

În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie după împlinirea vârstei de 10 ani.

 

Care sunt criteriile în funcție de care se stabilește un program de vizitare?

„În caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de:

– vârsta copilului;

– nevoile de îngrijire și educare ale acestuia;

– intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește;

– de comportamentul acestuia din urmă;

– precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.

Aceste criterii vor fi avute în vedere și la stabilirea programului de relații personale și cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie.”

Sursa: Legea nr. 272/2004

Odată stabilit programul de vizitare, este foarte important de știut că există sancțiuni pentru nerespectarea acestuia și anume:

„a) amendă pe ziua de întârziere impusă persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea programului de menținere a relațiilor personale ale copilului;

  1. b) depunerea unei garanții reale sau personale de către părintele sau persoana de la care urmează să fie preluat copilul, în vederea menținerii relațiilor personale sau, după caz, la încetarea programului de vizitare;
  2. c) depunerea pașaportului sau a unui alt act de identitate la o instituție desemnată de instanță și, atunci când este necesar, a unui document din care să rezulte că persoana care solicită relații personale a notificat depunerea acestora, pe durata vizitei, autorității consulare competente.”

 

V-ați pus întrebarea, ce se întâmplă dacă copilul refuză să respecte programul de vizitare?

Haideți, să vedem ce spune art. 912 din Cod proc. civ. – Refuzul minorului:

„(1) Dacă executorul constată că însuşi minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune faţă de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale şi pe care îl va comunica părţilor şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(2) Reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului va sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni. Cererea se soluţionează de urgenţă în camera de consiliu, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac, pronunţată cu citarea părinţilor şi, după caz, a persoanei la care se află copilul. Dispoziţiile legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile.

(3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanţă va întocmi un raport pe care îl va comunica instanţei, executorului judecătoresc şi direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.”

Sursa: Codul de procedură civilă

Apreciez că un program de vizită trebuie să fie adecvat vârstei, dezvoltării fizice și psihice armonioase a copilului, și în interesul lui superior, care implică menținerea legăturii afective firești cu ambii părinți și realizează un just echilibru între necesitatea de a se asigura contacte regulate între părinte și copilul său și aceea de a menține un echilibru în viața tuturor celor implicați.

În concluzie, fiecare dintre părinți, indiferent că sunt sau nu căsătoriți, are dreptul de a fi aproape de copilul său, de a-l sprijini, însă în același timp are și obligația de a-l ocroti, de a-i asigura cele mai bune condiții de creștere, dezvoltare, educare și pregătire profesională.

Ambii părinți trebuie să se implice responsabil în creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului lor.

Copilul nu trebuie folosit niciodată ca mijloc moral sau sentimental de răzbunare sau de șantaj față de celălalt părinte întrucât acest lucru este perceput de copil și se va răsfrânge asupra creșterii și dezvoltării sale.

Dă un share dacă ți-a plăcut acest articol

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Despre autor
Mihaela Olaru

Avocat, soție, mamă, o femeie care radiază bunătate „serafică”, a spus cândva o personalitate emblematică a sistemului judiciar din România. 

Autori invitați
Ediție specială cu Adrian Năstase | "Prin tribunale ca prin viață" cu Mihaela Olaru
Mă găsești și pe social media
Galerie Foto