Hristos a Înviat!
Șușani, satul copilăriei mele, satul meu frumos și drag. Dacă închid ochii și mă gândesc la anii copilăriei, la părinții și bunicii mei, mă copleșesc amintirile, miresme pe care, în zadar le-am tot căutat adulmecând prin lumea largă, pentru că ele există doar înlăuntrul meu și prind din nou viață, numai atunci când mă întorc în locurile unde le-am simțit pentru prima oară, la Șușani.
Nu pot să descriu în cuvinte, este o putere dumnezeiască, deoarece de fiecare dată, de Paști, mă întorc acasă la părinții mei, în satul copilăriei mele cu mult drag și dor. Împreună cu familia mea venim și petrecem câteva clipe de linişte, în armonia naturii şi înconjurați de cei dragi. Este locul cel mai frumos din lume, este imaginea vie a existenței și devenirii mele.
Când eram copil mi se părea că aici se termină lumea. Acum, la maturitatea vârstei, uitându-mă în urmă, realizez că am avut întotdeauna dreptate. Lumea pentru mine începe aici. Nu știu ce va fi mai târziu, dar știu că pământul și glia strămoșească ne cheamă pe toți, ne cheamă să ne întorcem acasă.
Au fost câteva zile de neuitat, din păcate nu am putut să opresc timpul în loc și de mâine, fata plecată de la țară, fata „Verii”, se întoarce la Bucureşti… Citeam decuseară câteva mesaje și m-am oprit impresionată fiind de rândurile scrise cu atâta încărcătură emoțională de unul dintre dascălii care au pus bazele devenirii mele și pe care o iubesc, Doamna Elvira Cârstea, citez:
„Hristos a înviat! Bravo ție, draga mea, că te întorci la rădacini, nu uiți de unde ai plecat și ai reușit să pui pe hartă satul tău natal, Șușani, prin tot ceea ce faci. BRAVO ȚIE, IUBITA MEA, FATA NOASTRĂ, NU NUMAI A VERII!” – am citit și ochii mi sau umplut de lacrimi… Nu pot descrie în cuvinte sentimentul de recunoștință profundă și respectul pe care vi-l port, Doamna Profesor Elvira Cârstea! Pentru mine sunteți un model de educație și de excelenţă, o femeie frumoasă și un mentor al comunității, din care cu mândrie fac și eu parte. Mulțumesc, Doamna Profesor Elvira Cârstea!
Da, îmi amintesc cu stimă de toți profesorii copilăriei mele cărora le port recunoştinţă pentru că ei ne-au influenţat destinele, atât intelectual, cât și spiritual. Odată cu venirea mea acasă de Sfintele Sărbători de Paști, totul capătă un sens și sunt într-o stare emoțională profundă din care voi ieși cu greu, deoarece amintirile sunt mult mai puternice. Însă, ador această stare și știu că de câteva ori pe an o trăiesc la intensitate maximă!
În scurta mea vacanță de Paști, am avut surpriza să întâlnesc câțiva oameni ai satului, pe unii i-am recunoscut, alții mi-au vorbit despre problemele de zi cu zi și dorința de pace și liniște în lume. Oamenii de aici, fii ai satului, sunt oameni buni, muncitori, credincioși, iar satul meu natal, din comuna Șușani, județul Vâlcea nu și-a pierdut identitatea, cum nici noi, cei plecați nu ne-am pierdut-o. Și tocmai acest lucru face diferența în această lume aflată în continuă căutare a identității naționale!
Închei mica mea povestioară de Paști la Șușani, așa:
Pentru mine, casa părintească, este cea mai sfântă amintire din copilărie, este trecutul, prezentul si viitorul. Este amintirea primilor pași, amintirea mamei, a tatălui, a bunicilor, a dragostei și grijii nemărginite, amintirea a tot ce este mai bun și mai curat în viața mea. Dacă și eu voi reuși să transmit aceste valori fetelor mele, atunci visul copilăriei mele merge mai departe!
În concluzie, am trăit câteva zile de neuitat la Șușani, satul copilăriei mele, Casa sufletului meu și al devenirii mele de mai târziu!
