Certificatul digital astăzi, nu condiționează dreptul la muncă

Situație critică, în spitale! La secțiile ATI sunt mai mulți pacienți, decât numărul de paturi! Nu știu cu ce ne încălzește căutarea vinovaților pentru această situație dramatică, însă cei care se simt vinovați, ar trebui să aibă pe conștiință morții care nu mai au loc în cimitire și familiile distruse.

Este clar că singura formulă pentru a ne relua viața înapoi, este vaccinarea.

Sper, ca începând de astăzi instigatorii, oamenii de rea credință, cei care și-au construit campanii de promovare pentru propria imagine și care au militat pentru nepurtarea măștii și a nerespectării regulilor elementare de sănătate, să fie opriți. Este suficient cât rău au făcut. Dacă ar fi fost opriți la timp, noi am fi fost liberi și drepturile noastre constituționale, astăzi nu ar fi fost îngrădite.

De azi, 25 octombrie 2021, au intrat în vigoare noile restricții, care îi vizează pe cei nevaccinați, ei nemaiavând voie pe stradă, după ora 22:00, dar nici în instituțiile publice.

Ca avocat și OM care apără drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pot să interpretez și eu, principalele restricții, așa cum au fost ele adoptate/modificate prin HG 1130/2021.

1. Certificatul digital astăzi, nu condiționează dreptul la muncă  nici conform acestui HG și nici a altor prevederi legale în vigoare. Prin urmare, dacă sunteți în situația de a vi se solicita certificatul digital la locul de muncă, în prezent această solicitare este ilegală.

Deși guvernanții au încurajat permanent populația să se vaccineze, ca singură soluție pentru stoparea pandemiei de Covid-19, știm foarte bine  că vaccinarea în România este facultativă. Ca să impună cineva azi certificatul digital la locul de muncă, intră în conflict cu Constituţia României, deoarece soluțiile legislative aduc atingere dreptului la muncă și protecția socială a muncii, interzicerii discriminării pe criterii de avere și încălcării dreptului beneficiarilor din centrele rezidențiale la măsuri de asistență socială.

Pe de altă parte, să nu uităm ce spune art. 53 din Constituția României:

  (1) exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

  (2) restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății”.

Sursa: Constituția României



În concluzie, astăzi nimeni nu poate condiționa  obligativitatea prezentării certificatului verde COVID la locul de muncă, însă dacă va fi votat în Parlamentul României Proiectul de lege privind obligativitatea prezentării certificatului verde COVID pentru anumite categorii profesionale, atunci situația va fi diferită.


2. Locurile în care puteți merge fără certificat: la serviciu, la alimentară/hypermarket (cu condiția să nu fie în interiorul unui mall), la benzinărie, farmacie, într-un lăcaș de cult, mijloace de transport în comun etc.

3. Locurile unde se poate intra doar cu certificatul digital + trecut prin boală (fără testare): restaurante, cafenele, anumite părți din mall-uri, cinematografe, spectacole, săli de fitness, piscine interioare, evenimente, săli de jocuri, locuri de joacă pentru copii, jocuri de noroc, târguri-talciocuri.

4. Locuri unde se poate intra cu varianta de certificat vaccin + trecut prin boală + testat: instituții publice centrale și locale (de ex. primării, spitale de stat, ANAF etc), regii autonome, operatori economici cu capital public, „operatori economici care funcționează în clădiri cu birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan”.

Important!


Instituțiile de la punctul anterior au obligația să asigure tuturor o formă de acces la serviciile publice oferite, în situații urgente, prin: organizarea activității în mediul online, în spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau „în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Sars-Cov-2”

5. Circulația între 22:00-05:00, este interzisă persoanelor nevaccinate, cu mai multe excepții pe care le veți găsi în HG dacă descărcați PDF-ul.

De asemenea, este foarte important să știți că accesul justițiabililor în sediile instanțelor și ale parchetelor nu este condiționat de prezentarea certificatului verde. 

Este concluzia șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), care a transmis un răspuns în acest sens la solicitarea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorul Bogdan Mateescu. 

Potrivit DSU, prevederile Hotărârii de Guvern 1130/2021, ce cuprind noile restricții aplicabile de luni, 25 octombrie, „nu intră în conflict și nu se aplică domeniului justiției”. https://www.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2019/01/HG-1130-2021-prelungire-starea-de-alerta%CC%86.pdf

Dă un share dacă ți-a plăcut acest articol

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Despre autor
Mihaela Olaru

Avocat, soție, mamă, o femeie care radiază bunătate „serafică”, a spus cândva o personalitate emblematică a sistemului judiciar din România. 

Autori invitați
Ediție specială cu Adrian Năstase | "Prin tribunale ca prin viață" cu Mihaela Olaru
Galerie Foto