Cât de impozabilă este viața românului?
Dacă prin viață înțelegem activitatea unui OM ca și angajat al unei companii sau organizații, fie că vorbim de munca unui antreprenor sau a unei persoane fizice autorizate, a unei profesii liberale, sau ca antreprenor într-o companie, răspunsul este „depinde”. Depinde, și ăsta este și motivul pentru care astăzi vorbim de nevoia unei reforme. Din acest motiv a fost și inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență, ca o condiționalitate, ca o obligație a statului român de a accesa fondurile. Din păcate la noi sarcina fiscală, incluzând aici toate impozitele directe pe care le datorăm bugetului de stat sau bugetelor locale, cum este și cazul impozitului pe clădiri, legislația a evoluat într-un sens care a făcut-o aproape nefuncțională. Am auzit discuția despre cât de mici sunt veniturile la buget. Acest lucru se datorează în special faptului că legislația fiscală nu a fost concepută pentru a stabili o sarcină fiscală în funcție de cât câștigăm, ci mai degrabă în funcție de cum câștigăm, adică de tipul activității, de tipul venitului, de cine suntem. Pe de o parte avem la salarii o sarcină fiscală foarte mare, chiar peste media europeană, adică trebuie să știm că jumătate din ce câștigăm ca angajați merge la buget, a declarat Gabriel Biriș, avocat în Baroul București și fost secretar de stat la Ministerul Finanțelor.
Dar oare e normal? Mi se pare foarte mult…
Da, dar pe de altă parte dacă nu muncim ca angajat și avem un contract, ne facem o microîntreprindere, sau suntem PFA, nu mai vorbim de 50%, sau 47% cât este mai exact, vorbim de 1-2 %, poate chiar mai puțin, 5%, dar nu mai mult.
Asta înseamnă că acest principiu, „Divide et impera”, a fost folosit în special în ultimii ani pentru a stabili sau a-și obține susținerea unor categorii formate din cetățeni contribuabili, din profesioniști, prin tot felul de privilegii acordate fără sens. Eu tot timpul am susținut și asta spune și PNRR, că sarcina fiscală ar cam trebui să fie așezată în funcție de cât câștigăm, nu de cum câștigăm. Pentru că până la urmă fiscalitatea are și o anumită componentă de solidaritate, și solidaritatea este de fapt liantul care ține o națiune. În momentul în care prin legislația fiscală tu creezi categori diferite de cetățeni, pe unii îi impozitezi cu 47%, pe alții cu mai nimic, creezi frustrări în rândul celor care sunt supraimozitați. O diferențiere foarte mare.
Da, salariile la privat nu sunt mari, nu știu cum sunt în comparație cu cele de la stat care au crescut extraordinar de mult. Este complet anormal ce se întâmplă în România și anume, că, salariul mediu în sistemul public, este cu 30% mai mare decât salariul mediu în domeniul privat. Și aici sunt mai multe cauze, nu neapărat de natură salarială, cât și prin faptul că în domeniul privat ai forme alternative de remunerare cu riscurile aferente, și riscurile tratării fiscale care sunt folosite, astfel încât imaginea este distorsionată. Una peste alta, m-am uitat chiar astăzi pe o situație cu distribuția salariilor… Noi în România, astăzi, avem în jur de o sută de mii de salarii incluzând pe cele de la stat și agențiile statului, o sută de mii de salarii peste 15 mii de lei, adică peste 3 mii de euro, ceea ce este foarte puțin, la un număr de șase milioane, este foarte puțin, vorbim numai de contracte de muncă și cele asimilate contractului de muncă, a adăugat avocatul Gabriel Biriș.
Chiar și dacă vorbești de salarii și mai mari de nivelul acesta, din păcate este un vis pentru forte mulți dintre români, nu poți să vorbești aici de oameni bogați. Cu toate acestea PSD, dorește impozitarea Luxului. PSD vrea impozite mărite pentru cei cu câștiguri mari. E o soluție echitabilă?
Da, impozitarea Luxului, e o discuție care dă bine la televizor, dar, câte iahturi sunt în România?
Avocatul Gabriel Biriș, spune că problemele sunt în special în zona impozitului pe profit și de asemenea impozitului pe venit și la contribuțiile sociale. Că la impozitul pe venit, aici includem impozitul pe salariu, întotdeauna ai și contribuțiile sociale care se adaugă. La impozitul pe profit și de aici vorbim practic de reforma impusă României prin PNRR, pentru că nu poți sa iei bani cu împrumut fără să dai un confort creditorului, că îi și dai înapoi și PNRR-ul are o componentă de împrumut foarte mare.
Să explicăm ce înseamnă Planul Național de Redresare și Reziliență?
PNRR este celebrul program al Bruxelles-lului de a ajuta statele membre să investească în creșterea capacității de administrare în dezvoltarea infrastructurii, și aici nu vorbesc numai de infrastructura rutieră sau infrastructura feroviară ci și de infrastructura educațională, medicală și mai ales infrastructura de administrare a statului, sisteme informatice, proceduri etc. Toate lucrurile astea se fac cu banii puși la dispoziție de acest PNRR, vorbim de 29 de miliarde, dintre care cred că puțin mai mult de jumătate sunt împrumuturi. Este drept că dobânzile pe care nu noi le plătim, sunt foarte mari. Dar ca să ajungem la banii aceea avem niște etape de parcurs și ele sunt esențiale în ducerea la capăt cu succes a acestui plan, care odată implementat ne va ajuta pe toți sa ne fie mai bine.
În concluzie, dacă veți urmări emisiunea „Prin tribunale ca prin viață”cu avocații Mihaela Olaru și Gabriel Biriș, veți afla toate datele despre Planul Național de Redresare și Reziliență și cum și-a asumat România revizuirea Codului fiscal. Vorbim și despre reforma impozitului pe profit, impozitul pe venit și a contribuțiilor sociale, precum și despre reforma impozitului pe clădiri. Vom analiza și dacă există risc politic pentru implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență și vom vedea ce este de făcut. Mai multe detalii puteți urmări în emisiunea juridică „Prin tribunale ca prin viață” cu Mihaela Olaru | „Cât de impozabilă este viața românului?”
