Care sunt semnele că un copil este victima bullying-ului? Rolul și necesitatea psihologului în școli

Săptămâna trecută un copil de clasa a VI-a, de la o şcoală gimnazială din Bucureşti, s-a aruncat pe geam de la etajul unu.

Este unul dintre nenumăratele cazuri de bullying petrecute în școlile din România și tolerate de multă lume. 

Din păcate, elevul a fost supus umilințelor colegilor, fiind victimă a bullying-ului și nimeni nu s-a obosit să vadă gesturile disperate ale copilului. 

Iată ce au povestit colegii băiatului, citez:

„Când el a vrut să se arunce, colegii îl încurajau să sară, în loc să îl tragă sau ceva. Ziceau că nu ai curaj, sari, sari! L-au bătut colegii, îl jigneau, îl umileau”

Domnul ministru Sorin Cîmpeanu a declarat la acel moment:

„Este un incident dramatic. Este un lucru care se adăugă pierderilor educaţionale. Sunt pierderi în plan emoţional, chiar şi psihic. Este nevoie mai mult decât oricând de empatie, de înţelegere şi de responsabilitate.  Nu „a fost o simplă joacă”, atunci când se aruncă un elev de la fereastra etajului unu, sigur au fost semne că elevul este victima bullying-ului.”

Da, sunt întrutotul de acord cu cele spuse de domnul ministru, însă responsabilitatea, se demonstrează, că în România, se câștigă prin sancțiuni, acolo unde sunt încălcate reguli, sau prin tragerea la răspundere penală, atunci când vorbim de neglijenţă.

Iată, ce spune Codul penal:

Art. 298 – Neglijența în serviciu

„Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Din nefericire, în școlile din România, cam nimeni nu se sesizează și se băgă gunoiul sub preș. Aproape că nu există colaborare între instituțiile statului și mă refer aici la relația dintre școală, protecția copilului, poliție și administrația publică locală. Un rol foarte important în această colaborare între instituțiile statului, o are DGASPC-ul care în realitate este foarte limitat în proceduri, și nu mă refer aici că nu îi permite legea, ci mai degrabă la neperformanțele profesionale ale acestei instituții și lipsa specialiștilor care sunt principalii responsabili de destinele frânte a multor copii victime ale violenței de orice fel.

Este evident că lucrurile nu funcționează bine în multe unități de învățământ preuniversitar, începând cu absența psihologilor și proasta pregătire a consilierilor școlari, precum și salariile foarte mici.

Poate nu știați, avem o lege a bullying-ului, Legea nr. 221/2019 și norme metodologice de aplicare a legii, de un an de zile. Din păcate o avem doar pe hârtie, la fel și grupurile de acțiune antibullying, care ar fi trebuit să existe până în acest moment în școli, să supravegheze și să apere copiii.

L-am întrebat pe Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, ce poate face pentru copiii din România victime/agresori sau martori ai bullying-ului în școli, cum și când va reuși să pună în aplicare normele metodologice cu privire la această lege. 

M-a încântat răspunsul său pozitiv, argumentând că este mare nevoie ca din toamnă să existe în fiecare școală din România, acele grupuri de acțiune antibullying, care au un rol extrem de important în prevenirea, identificarea și soluționarea faptelor de buling.

Cu privire la componența grupurilor de acțiune antibullying și cine ar trebui să facă parte din ele, conform textului de lege, este vorba de zece membri:

– directorul unității de învățământ școlar;

– profesorul consilier școlar;

– trei cadre didactice formate în problematica violenței;

– doi sau mai mulți reprezentanți ai elevilor;

– un reprezentant al părinților;

– un reprezentant al autorității locale.

Din păcate, niciun jurist și niciun psiholog!

În opinia mea importanța și rolul psihologului clinician în școală este de neînlocuit.

Domnul ministru, Sorin Cîmpeanu a spus în emisiunea „Prin tribunale ca prin viață” cu Mihaela Olaru, că în perioada următoare va găsi cele bune soluții și că se pot aloca fonduri pentru susținerea psihologilor în școli. De asemenea, a mai precizat că problema reală, nu o reprezintă lipsa resursei fondurilor, ci mai degrabă, lipsa resursei umane, deoarece în România sunt 17 mii de unități de învățământ preuniversitar, și întrebarea se pune, de unde luăm atâția psihologi? Însă mai multe detalii veți afla chiar de la dumnealui, dacă veți urmări emisiunea „Prin tribunale ca prin viață” cu Mihaela Olaru, la A7TV. 

Poate trebuia să încep articolul cu această statistică, însă am apreciat că este mult mai important să înțelegem de ce s-a ajuns la acest fenomen:

„Fenomenul de bullying este foarte răspândit atât în școlile din România, cât și la nivel mondial, 46% din elevii de la noi din ţară au fost victime ale bullying-ului. România e pe locul 3 din 42 de ţări investigate în legătură cu acest fenomen. Mai mult, 9 din 10 cazuri de bullying se petrec în şcoală.”

 

De reținut:

Ce sancțiuni se aplică în cazurile de bullying?

Legea nu are sancțiuni specifice. Ca urmare, se va aplica dreptul comun în materie:

  • pentru injurii și insulte (ele sunt delicte civile) cel agresat poate face la instanța civilă cerere de acordare a daunelor morale;
  • pentru amenințare, șantaj, hărțuire sau incitare la ură ori la discriminare (ele sunt infracțiuni) se poate face plângere la poliție sau parchet pentru a se începe urmărirea penală;
  • pentru discriminare se poate face sesizare la Consiliul Național de Combatere a Discriminării.

Dincolo de acestea, fiind vorba de o faptă ilegală comisă la școală, copilul agresor poate fi sancționat disciplinar potrivit Statutului Elevului adoptat în anul 2016.

Mă întreb, însă, cine știe de toate aceste sancțiuni? Există și școli care nu rămân indiferente la atâta violență. Eu cunosc oameni din sistemul educațional care se implică cu adevărat, însă din păcate predomină lipsa motivației și puterea de a răzbi în lupta cu acest fenomen social bine înrădăcinat în toată lumea. 

În concluzie, bullying-ul atât în școli, cât și în afara școlii, este un fenomen real, foarte răspândit, care afectează în mod negativ atât victima, cât și agresorul. Tocmai de aceea, acest fenomen nu trebuie tolerat sub nicio formă, altfel, poate avea urmări periculoase asupra dezvoltării normale a copiilor.

Mai multe detalii puteți urmări la A7TV în emisiunea „Prin tribunale ca prin viață” cu Mihaela Olaru | Care sunt semnele că un copil este victima bullying-ului? Rolul și necesitatea psihologului în școli.

Dă un share dacă ți-a plăcut acest articol

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Despre autor
Mihaela Olaru

Avocat, soție, mamă, o femeie care radiază bunătate „serafică”, a spus cândva o personalitate emblematică a sistemului judiciar din România. 

Autori invitați
Ediție specială cu Adrian Năstase | "Prin tribunale ca prin viață" cu Mihaela Olaru
Mă găsești și pe social media
Galerie Foto