Prin tribunale ca prin viață, atâtea lecții, atâția oameni frumoși și totuși câte destine distruse, câte aripi frânte… Este trist, nu? O rată a divorțului în România de 25%, anual peste 60.000 de adulți și aproximativ 17.500 de copii sunt afectați în mod direct de divorț. Oare de ce se întâmplă? Și nu mă opresc aici, la aceștia se adaugă membrii familiei lărgite.
Sunt avocat, și ce dacă, sunt și femeie, contează? Sunt atâția avocați în lume… pot eu schimba în vreun fel această statistică odioasă, pot eu slava atâtea destine? Odată cu trecerea anilor, am învățat că atunci când faci totul cu pasiune, pasiunea ta dăruiește viață. De ce spun asta? Pentru că oamenii din jurul meu, își pun toată încrederea și speranța în mine, mai bine spus, în „femeia avocat”, femeia care le reprezintă drepturile și interesele în fața judecătorului.
Am întâlnit atâtea povești triste, trăiri disperate, cupluri care pun preț pe războiul declarat în sălile de judecată, care uită că în locul lor, un judecător va decide pentru ei și pentru copiii lor. Nu ies bine din sala de judecată și o femeie, cu părul cărunt mă trage sfioasă de mâneca robei, care îmi atârnă pe mână, mai să-mi cadă. Cu lacrimi în ochi și o voce pierdută, mă roagă s-o ascult, spunându-mi că m-a văzut mai devreme cum luptam pentru un copil abandonat de părinți în mijlocul furtunii din sala de judecată. Am ascultat-o și o întreb: de ce ați ales să divorțati astăzi, după aproape 40 de ani de căsnicie? Printre lacrimi femeia îmi răspunde : nu știu, poate am vrut să crească copiii în mijlocul unei familii, să aibă și mamă și tată… Continui și o întreb, copiii, ce spun doamnă acum? Cu vocea pierdută se așează și spune: sunt triști, mă acuză deoarece eu am decis în locul lor; de ce trebuie să fie ei vinovați că am rămas alături de tatăl lor și mi-am sacrificat cei mai frumoși ani din viață… Femeia, plânge și mă roagă să o ajut, să vorbesc cu copiii ei, să găsesc un mijloc prin care soțul să înțeleagă și să fie de acord cu divorțul. Au trecut luni de zile, se împlinește anul și noi suntem tot în fața judecătorului. Cum se poate așa ceva? De ce nu primează înțelepciunea? Ce au de împărțit oamenii ăștia? Nimic. Doar suferință.
În concluzie, între poveste și realitate, motivele pentru care se ajunge la divorț sunt: lipsa de comunicare; tolerarea conflictului, existența abuzurilor, infidelitatea, diferențele culturale și rutina.
O poveste de dragoste, o căsnicie poate fi întreținută numai cu voință și eforturi. Odată cu trecerea timpului, voința se diminuează și dispare, iar conflictele, frustrările sau greutățile nu întârzie să-și facă simțite prezența.
Din acest moment cei doi parteneri de cuplu încep să conștientizeze că, dincolo de iubire, căsnicia reprezintă o legătură complexă, care se construiește cu maturitate, răbdare, înțelegere și dorința de a face ca lucrurile să funcționeze. Dacă ei decid să investească în acest parteneriat, relația lor se va suda și vor reuși să depășească momentele dificile.
Dar dacă lucrurile sunt lăsate la voia întâmplării, relația va ajunge să se erodeze, iar divorțul va fi doar o chestiune de timp.
Mă gândesc întruna, în pașii pierduți prin tribunale am întâlnit şi criminali cu feţe de înger, oameni cu probleme grave sau frustrați, dar nu am înțeles niciodată de ce unii își complică viața singuri fără niciun un motiv…. Și plec târziu în noapte, cu speranța că mâine va fi mai bine ca azi! Și avocatul este femeie, o fi bine, o fi rău… vă las pe voi să trageți concluziile!