Prin tribunale ca prin viață | „Cum ni se schimbă viața în timpul pandemiei, parcă este ireal!”

Cum ni se schimbă viața în timpul pandemiei! Parcă este ireal! Închid ochii și îmi imaginez că joc un rol într-un film unde actorii principali suntem noi, muritorii acestei planete numite Terra sau „Planeta albastră”. Numai la gândul că putem fi infectați în masă, toți, indiferent de vârstă, noul coronavirus ne-a schimbat viețile și obiceiurile, cât ai clipi din ochi. Da, m-am împăcat și eu cu ideea de a „sta acasă”, mai ales după ce am vorbit cu o prietenă care este medic la un spital din București și care mi-a spus că numărul cazurilor o să crească. Sigur că m-a pus pe gânduri, chiar m-a speriat ce mi-a spus. Așa că de aproximativ o săptămână stau acasă, însă indiferent ce aș face, rămân ancorată și atentă la orice informație, știre sau analize bine fundamentate.

Este adevărat că îmi este foarte greu să mă adaptez la noua viață, vreau să cred că totul se întâmplă pe moment și cu un scop: acela de a ne întoarce cu fața la cei dragi, la viața în familie. Si mă întreb? Oare nu asta vrea Dumnezeu pentru noi? Parcă, prea ne-am pierdut acest spirit, credința și iubirea pentru aproapele nostru!
Ieri, 20 martie, a fost Ziua Internațională a Fericirii, nu știu dacă ați sesizat cu adevărat. De ce? Pentru că în goana noastră de zi cu zi, uităm să punem preț pe valorile importante al vieții. Nu conștientizăm la timp că lucrurile mărunte pe care deja le avem, ne fac cu adevărat fericiți. Poate vă întrebați: ce fericire pe capul nostru, în plină pandemie de coronavirus, pandemie economică în curând, ce să mai spunem de pandemia socială care deja s-a instalat? Da, sunt întrebări pe care mi le pun și eu! Însă aceasta este situația și din păcate trebuie să ne adaptăm din mers, să respectăm regulile impuse de Organizația Mondială a Sănătății, Decretul semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și nu în ultimul rând să conștientizăm că nerespectarea și încălcarea acestor măsuri de siguranță pot conduce la aplicarea unor sancțiuni penale.

Offf, ce primăvară zbuciumată, pe alocuri simt mirosul izbitor al narciselor și zambilelor din curtea casei mele și mai încolo strigătul disperat al celor aflați în suferință, al medicilor și al confraților noștri care se întorc acasă. Doamne, cât de neputincioși suntem în fața acestei pandemii, o boală mai gravă decât holera, care a venit din neant și ne-am trezit loviți în plin, acum în secolul XXI! Ce film trăim, Doamne? Este clar, toată lumea are un rol de jucat nu doar în evitarea infecției, ci și în prevenirea transmiterii.

Revenind la viața de acasă, ziua trece uimitor de repede pentru mine, este incredibil!
Poate nu vă interesează, însă pe mine m-ar încânta să știu cum decurge o zi din viața dumneavoastră, acum când libertatea de mișcare ne-a fost îngrădită!
Norocul meu este că locuiesc la casă, am o curte frumușică, cu pomi și multe flori. Îmi plac mult florile, îmi place să trăiesc simplu și curat. Poate pentru că am fost crescută la țară, în mijlocul naturii, cu sarcini și responsabilități încă de mică. Așa că mă descurc bine, pe moment, nu simt profund restrângerea libertății de mișcare. Tot ce simt este durere și teamă. Mai ales atunci când familia mea încă nu s-a reunit în totalitate și se află în zone de risc în lumea largă.

Ce fac eu într-o zi? Încerc pe cât pot să îmi fac de lucru toată ziua. Fără prea mult efort, constat cu stupoare că am atâtea de făcut și acasă. Unul din momentele mele preferate acum sunt diminețile. Poate și din cauza faptului că nu mai simțeam farmecul lor decât în weekend sau de sărbători acasă la părinții mei. De multe ori nici atunci, deoarece se întâmpla să plecăm cu treabă. Așa că, dimineața este momentul cel mai plăcut acum, este frumos să te scoli dis de dimineață, mirosul de cafea să fie cel care iți dă o stare de bine și să simțim cu adevărat viața de familie. Mă bucur nespus că am alături acum amândouă fetele mele și un îngeraș de fetiță, o nepoțică, nu pot să descriu în cuvinte atmosfera, însă este o binecuvântare!
Bine, recunosc, nu vreau zilnic să fac asta, îmi doresc normalitate, să mă bucur de aceste momente, însă vreau să revin la viața profesională, la avocatură, la profesia mea, la televiziune, una din pasiunile mele, mă opresc, nu vreau să mă întristez … Apoi, dacă este plăcut afară, curtea îmi ocupă câteva ore, nu mă plâng, deoarece îmi place. Acum mi-am făcut și un program: câteva ore dedic florilor, mai ales că este perioada potrivită pentru a pune câteva răsaduri de flori și multe ore treburile din casă, care parcă nu se mai termină. Oare de ce nu am simțit asta și până acum? Este adevărat că mai am și ceva lucrări, pe linia profesiei care necesită atenție chiar și în aceste zile când și justiția are de suferit, și bineînțeles, noi avocații.

Sper să am timp să citesc, este ceea ce îmi doresc cel mai mult. Iar, scrisul, este prioritatea mea, începând cu micile mesaje și analize pe care le fac pe Facebook, de obicei dimineața sau seara și continuând cu articolul pe care îl scriu săptămânal aici, pe blogul Maestrului Ion Cristoiu,  OMUL care m-a descoperit, omul care m-a încurajat și mi-a dat șansa să învăț arta scrisului, să văd în mine și un mic povestitor, o femeie care prin scris pune în valoare experiența de viață prin micile eseuri care m-aș bucura să captiveze cititorul.
Restul lucrurilor din casă mi-am dat ca și termen, două săptămâni. Clar biroul și mansarda, sigur îmi vor ocupa mult mai mult timp, dar de ce mă plâng, la ce se întâmplă în afara casei!

Pe de altă parte, vă mărturisesc că mă gândesc și nu știu ce este mai bine: Să stau acasă sau să mă echipez cu mănuși și mască (nu am altceva) și să mă implic? O inițiativă civică acum ar fi salvatoare. Să dăm dovadă de omenie și să facem gesturi cât de mici, contează enorm pentru medici și personalul medical spre exemplu, o masă caldă sau cumpărături necesare în situații de criză pentru bătrâni, cât de încântați ar fi! Este o apăsare și o luptă cu mine, încă mă gândesc, sper să iau decizia cea mai bună! În astfel de vremuri, emoțiile sunt puternice, de la anxietate la disperare, de la viață la moarte, asta simt. Epidemia de coronavirus ne-a luat pe nepregătite, clar. Se întâmplă atâtea lucruri… De exemplu, medicii nu trebuie să se îmbolnăvească, au nevoie de măsuri de protecție, ei trebuie să rămână sănătoși. Este încă devreme să estimăm întreg efectul economic pe care epidemia cu care planeta se confruntă îl va avea, însă, ne putem aștepta la repercusiuni ce se vor întinde pe mulți ani de acum încolo. Este cert, că ni se schimbă viața, însă depinde numai de noi să rămânem conectați și să găsim resurse, compasiune, ajutor și bineînțeles, Guvernul României să nu uite de noi!

În concluzie, oricât de neputincioși am fi, vom aștepta cu nerăbdare să treacă această pandemie de coronavirus. Să nu ne pierdem sentimentul de bucurie și de fericire, urmează un nou început!
Aveți grijă de voi, oriunde v-ați afla!

Dă un share dacă ți-a plăcut acest articol

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Despre autor
Mihaela Olaru

Avocat, soție, mamă, o femeie care radiază bunătate „serafică”, a spus cândva o personalitate emblematică a sistemului judiciar din România. 

Autori invitați
Ediție specială cu Adrian Năstase | "Prin tribunale ca prin viață" cu Mihaela Olaru
Mă găsești și pe social media