„Mozartissimo”, ediția a II-a, București, 20 mai 2025, ora 18:00, Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”

Concertul „Mozartissimo” din acest an va fi în parteneriat cu Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” și va fi moderat de Av. Mihaela Olaru, președinte Asociația „Viața Fără Violență.

Vă invităm cu drag, la cea de-a doua ediție a Concertului „Mozartissimo”, marți, 20 mai 2025, la ora 18:00, la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” – București, strada Johann Gutenberg nr. 19, sector 5. 

Concertul este caritabil. Intrarea se face pe bază de DONAȚIE, în valoare de minim 100 RON, în contul IBAN: RO70INGB0000999917571783 deschis la ING, Sucursala Bucureștii Noi,, cont în care se vor strânge fonduri pentru extinderea proiectului „Mozartissimo” la nivel național și internațional.

In plus, seara se va încheia cu un cocktail-bufet și o licitație de tablouri donate proiectului „Mozartissimo”.

Dacă rezonați cu această misiune și doriți să deveniți partener al Concertului „Mozartissimo” și să susțineți inițiativa Asociației „Viața Fără Violență” sau să contribuiți cu idei, resurse sau implicare, vă rugăm să ne scrieți la adresa de mail viatafaraviolenta@gmail.com sau sa ne contactați la nr. de tel. 0723.451.820

Asociația Viaţa Fără Violenţă, își propune prin realizarea acestui proiect și în România, să susțină și să promoveze tinerii artiști, prin organizarea unor evenimente de interpretare muzicală, scopul fiind acela de a sprijini tinerii artiști să se facă cunoscuți.

Viziunea și obiectivele principale ale acestui proiect sunt:

 – de a oferi o platformă de promovare, prin intermediul căreia să fie prezentat publicului interesat aptitudinile tinerilor artiști din România și Europa;

 – de a se adresa unui public tânăr pentru a-i trezi acestuia interesul în domeniul muzicii, teatrului, dansului clasic, picturii și poeziei;

 – de a convinge tinerii că educația muzicală și etica reprezintă o modalitate de a ne proteja copiii împotriva violenței și a decadenței morale;

Copiii care fac muzică și dansează împreună nu își rezolvă conflictele prin violență, iar după cum se știe, muzica calmează spiritele.

Ce poate fi mai frumos decât continuarea marilor tradiții muzicale, culturale și artistice!

În cadrul concertelor susținute de tinerii artiști talentați, se pune accent pe muzica clasică. Sunt incluse, de asemenea, lecturi, teatru, pictură, poezie și expoziții.

Asociația „Viața fără violență” va organiza concerte și spectacole în toată Europa împreună cu parteneri europeni.

Casa Europei are multe încăperi, atât mici, cât și mari, motiv pentru care considerăm că fiecare efort al tinerilor, care se angajează cu entuziasm în propagarea marii noastre culturi europene, merită susținut.

Astfel de evenimente au fost organizate și desfășurate deja la Nisa (Franța), în cadrul proiectului „Mozartissimo”, un proiect inițiat de Doamna Luiza Teodorescu, profesoară de balet și Alexandru Teodorescu, scriitor.

Proiectul este dedicat descoperirii și încurajării tinerelor talente, și reprezintă o platformă valoroasă de susținere și promovare. În acest context, susținerea și sprijinul oferit proiectului pentru realizarea unor astfel de evenimente sunt esențiale.

Proiectul „Mozartissimo”, a debutat în 2024 de ziua Națională a României la Nisa (Franța), la Palais de l’Agriculture – Promenade des Anglais din Nisa, cu un Concert de excepție, susținut de șase tineri pianiști de la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București.

A fost un concert de înaltă ținută prin care tinerii pianiști români au încântat profund publicul franco-român, iubitor de muzică clasică și contemporană. Evenimentul a fost sprijinit de Domnul Ștefan de Faÿ, consulul general onorific al României la Nisa (Franța). Printre invitați au fost prezente și oficialități marcante din Nisa.

Acest proiect de suflet, a pornit din dorința, Doamnei Luiza Teodorescu, Director Artistic și Președinte de onoare al Asociației „Viața fără violență”, care alături de soțul său Alexandru Teodorescu, scriitor și un supraviețuitor al lagărelor comuniste, de a susține și promova tinerele talente, atât în România cât și la nivel internațional.

Prin realizarea și susținerea unor astfel de evenimente cultural-artistice, dorim să le oferim acestor tineri deosebit de talentați, o platformă unde să poată să se facă remarcați și apreciați. Din acest motiv avem nevoie de sprijin și suport financiar. Vă mulțumim!

Susținem și promovăm tinerii artiști

Concertele și spectacolele de balet ale Asociației „Viața fără violență prin Artă”

În cadrul concertelor susținute de tineri artiști talentați, se pune accent pe muzica clasică. Sunt incluse, de asemenea, lecturi, teatru, pictură, poezie și expoziții.
Asociația „Viața fără violență prin artă” organizează concerte în toată Europa. Dorim să stabilim un schimb de concerte și spectacole cu partenerii noștri europeni.

Casa Europei are multe încăperi, atât mici, cât și mari, motiv pentru care considerăm că fiecare efort al tinerilor, care se angajează cu entuziasm în propagarea marii noastre culturi europene, merită susținut.

Galerie cu imagini surprinse la evenimentul „Mozartissimo”, care a debutat în 2024 de ziua Națională a României la Nisa (Franța), la Palais de l’Agriculture – Promenade des Anglais din Nisa, cu un Concert de excepție, susținut de șase tineri pianiști de la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București.

Dă un share dacă ți-a plăcut acest articol

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Despre autor
Mihaela Olaru

Avocat, soție, mamă, o femeie care radiază bunătate „serafică”, a spus cândva o personalitate emblematică a sistemului judiciar din România. 

Autori invitați
Ediție specială cu Adrian Năstase | "Prin tribunale ca prin viață" cu Mihaela Olaru