Saint-Tropez este supranumit și „Perla Coastei de Azur” sau „Orașul celebrităților”, un loc în care marea, lumina și arta s-au întâlnit, și prin cinematografie a devenit legendă.
Uneori ajungi într-un loc fără să știi exact de ce ai vrut să ajungi acolo. Știi doar că te-a atras. Așa am simțit Saint-Tropez. Am ajuns aici împreună cu Andreea, Jaqueline, Alex, Marinică și soția lui și, dincolo de imaginea pe care o aveam despre Saint-Tropez: lux, iahturi, celebrități, plaje și seri sofisticate, am descoperit un loc cu o identitate mult mai puternică. Pe măsură ce am început să mă documentez despre Saint-Tropez, am descoperit că, dincolo de imaginea sa spectaculoasă de astăzi, orașul poartă o istorie fascinantă, în care se întâlnesc marea, arta și cinematografia. Numele orașului este legat de Torpes, un ofițer roman din vremea împăratului Nero, iar în 1470, 21 de familii venite din Genova s-au stabilit aici pentru a repopula și apăra localitatea. Au reconstruit fortificațiile și au contribuit la renașterea unei comunități profund legate de mare. Poate de aceea, privind astăzi aceste ziduri, ai sentimentul că ele au ceva de spus.
Saint-Tropez nu este doar frumos. Are memorie. Iar memoria lui nu se află numai în istorie, se află și în artă. Am citit că în secolul al XIX-lea, pictori precum Paul Signac au descoperit lumina extraordinară a acestui port. Saint-Tropez a devenit astfel un loc în care marea, lumina și arta s-au întâlnit. Apoi a venit cinematografia și Saint-Tropez a devenit legendă.
SAINT-TROPEZ ȘI BRIGITTE BARDOT
Este imposibil să vorbești despre Saint-Tropez fără să vorbești despre Brigitte Bardot. În 1956, Roger Vadim lansa Et Dieu… créa la femme – Și Dumnezeu… a creat femeia, film care avea să schimbe nu doar destinul lui Brigitte Bardot, ci și imaginea Saint-Tropez-ului în lume. A fost primul lungmetraj filmat integral la Saint-Tropez și a surprins în mod memorabil cartierul La Ponche și plajele din zonă. Filmul a devenit un simbol al unei epoci care descoperea libertatea, tinerețea și o nouă imagine a feminității. Iar ceea ce mi se pare fascinant este că în 2026 Saint-Tropez marchează chiar 70 de ani de la lansarea filmului printr-o expoziție dedicată acestei povești, la Musée de la Gendarmerie et du Cinéma.
M-am plimbat prin aceleași străduțe pe care cinematografia le-a transformat cândva în decor. Și, privind marea, am încercat să-mi imaginez Saint-Tropez-ul acelor ani, mai puțin aglomerat, mai liber, mai boem, dar cu aceeași lumină.
ȘI APOI… LOUIS DE FUNÈS
Dacă Brigitte Bardot a făcut din Saint-Tropez un simbol al libertății și al feminității, Louis de Funès l-a făcut celebru prin umor.
Am descoperit, că în 1964, Le Gendarme de Saint-Tropez transforma vechea cazarmă de jandarmerie într-un loc legendar al cinematografiei franceze. Filmul a fost turnat în vara acelui an, inclusiv în Saint-Tropez, iar personajul lui Louis de Funès – Ludovic Cruchot – avea să rămână pentru totdeauna asociat orașului. Astăzi, fosta jandarmerie este Musée de la Gendarmerie et du Cinéma, un loc care păstrează memoria acestor filme și a epocii care a făcut din Saint-Tropez un mit cinematografic. Și nu este singurul film important legat de această zonă. La Piscine, regizat de Jacques Deray în 1969, cu Alain Delon și Romy Schneider, a folosit o vilă din Ramatuelle, în apropierea Saint-Tropez-ului, pentru povestea sa despre iubire, gelozie și tensiune.
Dar eu nu am venit aici pentru filme.
Și poate tocmai aici începe adevărata mea poveste cu Saint-Tropez. Am venit să descopăr, să privesc, să înțeleg, să simt.
În fotografiile acestea mă vedeți printre pietre, lângă mare, în fața zidurilor vechi sau pur și simplu mergând prin acest oraș.
Dar ceea ce nu se vede în fotografii este ce se întâmpla în mine. M-am surprins gândindu-mă că, poate, locurile care ne atrag cel mai puternic nu o fac întâmplător. Poate că există o anumită rezonanță între noi și anumite locuri. O energie pe care nu o putem explica imediat. O poveste pe care încă nu o cunoaștem, dar pe care simțim că vrem să o descoperim. Iar Saint-Tropez mi-a trezit exact această dorință. Să mă întorc. Nu pentru a revedea ceea ce am văzut, ci pentru a vedea mai mult. Pentru a înțelege mai mult. Pentru a descoperi poveștile ascunse dincolo de imaginea spectaculoasă pe care o cunoaște toată lumea.
Într-una dintre fotografii stau pe stânci și privesc marea. În fața mea se află golful, bărcile, munții și o lumină care schimbă totul. Și mă gândesc la un lucru simplu:
Poate că adevărata călătorie nu este despre locurile în care ajungem.
Este despre ceea ce se trezește în noi atunci când ajungem acolo. Pentru mine, Saint-Tropez nu mai este doar un punct pe harta Côte d’Azur. A devenit o întrebare, o inspirație, o promisiune. Și poate începutul unei povești pe care vreau să o continui.
“Unele locuri nu le descoperim întâmplător.
Le recunoaștem cu sufletul înainte de a le înțelege cu mintea.” – Mihaela Olaru
Saint-Tropez, Côte d’Azur | 15 August 2026
Av. Mihaela Olaru – Jurnal de călătorie
Pentru cititorii mei,
Av. Mihaela Olaru
Avocat – Baroul București, cofondator SCA Olaru și Asociații
Realizator TV – „Oamenii și Legea”, TVR
Fondator – „Pledoarie pentru Excelență”
Fondator – „Riviera Business Law”
Președinte – Asociația „Viața fără Violență”
Membru – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR)
Jurnal de călătorie | 15 august 2026
foto&video: Andreea Olaru
