DANIEL EPURE
Președintele Monaco – Romania Private Connections Club
PLEDOARIE PENTRU EXCELENȚĂ
Daniel Epure despre CCPMR și ambiția de a construi la Monaco ceva care să rămână
Interviu realizat de Mihaela Olaru
Înaintea lansării oficiale a Monaco–Romania Private Connections Club (CCPMR), programată pentru 18 septembrie, la Monaco, mi-am dorit să înțeleg nu doar proiectul, ci și omul care se află în spatele lui.
Dincolo de funcția de președinte, de experiența antreprenorială și de parcursul construit între România, Franța și Monaco, există o poveste despre alegeri, întâlniri providențiale, încercări, pierderi și reconstrucție.
Daniel Epure vorbește despre plecarea din România, despre începuturile sale în Franța, despre oamenii care i-au acordat încredere și despre proiectele care i-au definit parcursul profesional. Vorbește despre business, dar și despre valorile fără de care, în viziunea sa, nicio construcție durabilă nu poate exista: credință, disciplină, cumpătare, respect și încredere.
CCPMR se naște, astfel, din întâlnirea dintre un parcurs personal și o viziune profesională: aceea de a crea o punte între România și mediul internațional din Monaco și de pe Riviera Franceză.
Dincolo de luxul și imaginea consacrată a Principatului, dialogul nostru ajunge la oameni, relații, capital, oportunități și, mai ales, la ideea de comunitate.
Iar spre final, conversația se întoarce către o întrebare esențială pentru orice om care construiește: ce rămâne după noi?
OMUL DIN SPATELE PROIECTULUI
Destin, alegeri și întâlniri care schimbă un drum
Mihaela Olaru: Ați plecat foarte devreme din România și v-ați construit parcursul profesional între România, Franța și Monaco. Privind astăzi în urmă, care a fost momentul care v-a schimbat cel mai mult destinul?
Daniel Epure: În primul rând, vă mulțumesc pentru această oportunitate. Este o onoare să fiu intervievat de dumneavoastră, doamnă Mihaela Olaru.
Dacă privesc în urmă, nu cred că a existat un singur moment care mi-a schimbat destinul, ci mai multe praguri pe care viața m-a obligat să le trec.
Primul a fost la numai 13 ani, când am plecat singur de acasă la mănăstire, cu gândul de a deveni călugăr. Acolo am învățat disciplina, credința, tăcerea și faptul că omul trebuie să-și caute rostul dincolo de ceea ce se vede.
Un alt moment decisiv a venit la 24 de ani, când, în urma unui eșec profesional în România, am plecat în Franța. Mai vizitasem Coasta de Azur, unde locuiau frații mei, dar nu mă gândisem să mă stabilesc aici. La acea vârstă nu aveam nici experiența și nici maturitatea de a gestiona acel eșec, așa că plecarea a devenit singura ieșire pe care o mai vedeam.
Coasta de Azur părea un loc în care totul este frumos și simplu. În realitate, au urmat multe nopți nedormite, în care încercam să-mi înțeleg direcția și să-mi reconstruiesc viața. Schimbarea a început printr-un gest foarte simplu: am realizat, fără să-mi ceară nimeni, un proiect de amenajare pentru grădina unui client al fratelui meu. I-a plăcut atât de mult, încât a început să mă recomande.
Așa am ajuns, pas cu pas, la Château Lérins, pe atunci o ruină. L-am cunoscut acolo pe noul proprietar, Paul Van Arkel. Am început prin a-l ajuta voluntar cu lucruri mărunte, fără să urmăresc vreun câștig. În timp, între noi s-a construit o relație de prietenie și, mai ales, de încredere.
Într-o zi ploioasă, privind apa care pătrundea prin acoperiș, am avut curajul să-i propun salvarea castelului. Acoperișul a devenit apoi un etaj, etajul a devenit o renovare amplă, iar acel proiect mi-a schimbat parcursul profesional. M-a învățat că marile oportunități nu apar întotdeauna atunci când le cauți, ci atunci când alegi să fii de folos, să ai inițiativă și să câștigi încrederea oamenilor.
Pierderea neașteptată a lui Paul, iar mai târziu pierderea fratelui meu, m-au schimbat într-un mod mult mai profund. Durerea mi-a oferit o înțelepciune pe care cu greu o pot explica în cuvinte și m-a făcut să înțeleg cât de fragilă este viața.
Așadar, destinul meu nu s-a schimbat o singură dată. S-a schimbat atunci când am plecat la mănăstire, când am cunoscut eșecul, când am avut curajul să părăsesc România, când cineva mi-a acordat încredere și atunci când am pierdut oameni dragi.
Și cred că încă se schimbă, pentru că mai am foarte multe de învățat. Mă consider încă o piatră brută, pe care viața o șlefuiește prin muncă, încercări și întâlniri providențiale. Încerc, zi după zi, să-mi construiesc templul interior, să așez fiecare faptă la locul ei și să merg mereu dinspre întuneric către Lumină.
Iar dacă pașii mei vor rămâne drepți, va fi pentru că am înțeles că nimic trainic nu se poate ridica fără credință, cumpătare și respect față de Marele Arhitect al Universului.
CE ÎNVAȚĂ UN OM DIN CONSTRUCȚIE
Business, oameni și valoarea încrederii
Mihaela Olaru: Ați trecut prin mai multe etape profesionale – construcții, dezvoltare imobiliară, antreprenoriat și proiecte în zona premium a Coastei de Azur. Ce v-au învățat aceste experiențe despre oameni, business și despre construirea unor relații de încredere?
Daniel Epure: Toate aceste experiențe m-au învățat că, indiferent cât de mare este un proiect, în centrul lui se află întotdeauna omul.
În construcții am înțeles că nimic nu rezistă fără o fundație solidă. La fel este și în business: fundația o reprezintă încrederea, cuvântul respectat și felul în care rămâi alături de oameni atunci când apar dificultățile.
Lucrând în Monaco și pe Coasta de Azur, am întâlnit oameni foarte puternici, dar am descoperit că, dincolo de funcție și avere, fiecare își dorește să fie ascultat, respectat și să știe că se poate baza pe cel din fața sa.
Am făcut și greșeli, însă ele m-au învățat să aleg mai atent și să nu confund aparența cu valoarea. Banii pierduți pot fi câștigați din nou, dar încrederea rămâne cel mai prețios capital al unui om.
Pentru mine, adevăratul succes este ca, la finalul unui proiect, oamenii să-și poată strânge mâna, să se privească în ochi și să-și dorească să construiască din nou împreună.
ROMÂNIA ȘI MONACO
Rădăcini, identitate și o punte către lumea internațională
Mihaela Olaru: Spuneți că îți poți schimba adresa, dar nu și rădăcinile. Ce înseamnă România pentru dumneavoastră astăzi și cât de importantă este această legătură personală în proiectul CCPMR? De ce Monaco?
Daniel Epure: România este locul din care vin și o parte esențială din ceea ce sunt. Îmi pot schimba adresa, dar nu-mi pot schimba rădăcinile, credința și valorile cu care am crescut.
CCPMR s-a născut tocmai din această legătură: din dorința de a pune experiența și relațiile construite în Monaco în slujba antreprenorilor români. Pentru mine, este nu doar un proiect profesional, ci și o formă de recunoștință față de țara care m-a format.
Mihaela Olaru: Ați cunoscut Monaco nu doar ca rezident, ci și ca antreprenor. Ce ați descoperit aici în mediul de business și în comunitatea internațională și ați simțit că ar putea fi valorificat și de antreprenorii români?
Daniel Epure: Am descoperit un ecosistem internațional în care încrederea, reputația și accesul la oamenii potriviți pot transforma rapid o idee într-o oportunitate reală.
Antreprenorii români au creativitate, curaj și o capacitate extraordinară de adaptare. Ceea ce le lipsește uneori nu este valoarea, ci accesul. Prin CCPMR dorim să le oferim contextul potrivit pentru a fi cunoscuți, ascultați și conectați la parteneri, investitori și piețe internaționale.
DINCOLO DE IMAGINE
Ce se află dincolo de luxul Monaco-ului
Mihaela Olaru: CCPMR vorbește despre „deschiderea porților Monaco-ului” pentru antreprenorii români. Ce înseamnă, concret, această formulare? Ce se află dincolo de aceste porți?
Daniel Epure: Înseamnă acces la o comunitate internațională bazată pe încredere, discreție și recomandări. Dincolo de aceste porți se află investitori, parteneriate strategice, expertiză și oportunități de dezvoltare internațională.
CCPMR nu promite scurtături, ci creează contexte în care antreprenorii valoroși pot întâlni oamenii potriviți și își pot transforma potențialul în proiecte concrete.
Mihaela Olaru: Monaco este perceput în întreaga lume prin lux, finanțe și un anumit stil de viață. Dumneavoastră îl prezentați însă și ca pe un ecosistem internațional de business. Ce nu vede, de fapt, omul din exterior atunci când privește Monaco doar prin imaginea sa? De ce CCPMR?
Daniel Epure: Din exterior se văd luxul, iahturile și evenimentele prestigioase. Ceea ce nu se vede este o comunitate internațională extrem de activă, în care se întâlnesc idei, capital, experiență și factori de decizie din întreaga lume.
Monaco nu este doar o vitrină a succesului, ci un loc în care relațiile construite pe încredere și discreție pot genera proiecte și parteneriate cu impact internațional.
DE LA CONEXIUNE LA OPORTUNITATE
Când networkingul devine proiect
Mihaela Olaru: CCPMR este prezentat ca o platformă privată de business, mai mult decât o cameră de comerț tradițională, care conectează antreprenori, companii, investitori și factori de decizie din România, Monaco și Riviera Franceză. De ce era nevoie de o asemenea structură și ce ați simțit că lipsește astăzi?
Daniel Epure: Am simțit că lipsește o structură flexibilă, capabilă nu doar să adune oameni, ci să-i conecteze în funcție de nevoile și obiectivele lor reale.
Există multe evenimente de networking, dar prea puține mecanisme care transformă o întâlnire într-un parteneriat concret. CCPMR a fost creat pentru a face această trecere: de la simplul schimb de cărți de vizită la relații de încredere, investiții și proiecte internaționale.
Mihaela Olaru: În centrul proiectului se află ideea de conexiune și de încredere. Cum transformați însă networkingul în relații comerciale reale, investiții și proiecte concrete?
Daniel Epure: Prin selecția atentă a membrilor, înțelegerea obiectivelor fiecăruia și realizarea unor conexiuni relevante, nu întâmplătoare.
CCPMR nu se oprește la o simplă prezentare. Urmărim fiecare conexiune, facilităm dialogul și implicăm expertiza potrivită până când o idee poate deveni un parteneriat, o investiție sau un proiect concret. Pentru noi, networkingul este doar începutul; rezultatul reprezintă adevărata măsură a valorii.
Mihaela Olaru: Cui îi este adresată, în primul rând, această comunitate? Unui antreprenor român care vrea să se internaționalizeze, unei companii deja dezvoltate, unui investitor sau unui profesionist care caută acces la o rețea internațională?
Daniel Epure: CCPMR se adresează tuturor celor care au o viziune serioasă și pot aduce valoare comunității: antreprenori, companii, investitori și profesioniști.
Nu dimensiunea afacerii este criteriul principal, ci calitatea proiectului, integritatea omului și dorința reală de a construi internațional. Căutăm membri care nu întreabă doar ce pot primi, ci și ce pot oferi acestei comunități.
ROMÂNIA ÎN ECOSISTEMUL INTERNAȚIONAL
Ce oferim și ce putem primi
Mihaela Olaru: Ce credeți că poate aduce România în ecosistemul de business din Monaco și de pe Riviera Franceză? Și, invers, ce poate aduce Monaco României?
Daniel Epure: România poate aduce antreprenori curajoși, competență, creativitate și oportunități de investiții. Monaco poate oferi acces la capital, experiență internațională și o rețea globală de oameni influenți. CCPMR își propune să unească aceste două lumi și să transforme potențialul lor în proiecte concrete.
Mihaela Olaru: După experiența dumneavoastră, cum este perceput astăzi antreprenorul român în mediul internațional din Monaco și de pe Riviera? Mai există prejudecăți pe care trebuie să le depășim?
Daniel Epure: Antreprenorul român este tot mai apreciat pentru ambiție, inteligență și capacitatea de adaptare. Desigur, mai există unele prejudecăți, dar acestea se depășesc prin seriozitate, rezultate și conduită. Prin CCPMR, dorim să promovăm adevărata valoare a României și să construim încredere prin fapte.
DE LA VIZIUNE LA REZULTATE
Cum va fi măsurat succesul
Mihaela Olaru: Vorbiți despre parteneriate strategice, investiții și dezvoltare internațională. Care sunt primele proiecte sau rezultate concrete pe care CCPMR își propune să le genereze și prin care veți putea spune: „Da, această punte România–Monaco funcționează”?
Daniel Epure: Primele rezultate trebuie să fie concrete: parteneriate între companii, atragerea de investiții, accesul antreprenorilor români pe piețe internaționale și promovarea oportunităților din România. Vom putea spune că această punte funcționează atunci când conexiunile create prin CCPMR se vor transforma în contracte, investiții și proiecte durabile.
O ECHIPĂ, O VIZIUNE, O COMUNITATE
De la întâlnire la continuitate
Mihaela Olaru: Ați construit în jurul dumneavoastră o echipă cu experiență în business development, relații internaționale, artă și cultură, investiții, comunicare și management. Ce criterii au stat la baza alegerii acestei echipe și ce rol considerați că are fiecare în construcția CCPMR?
Daniel Epure: Am ales oameni în care am încredere, cu experiență, valori solide și dorința sinceră de a construi. Fiecare contribuie prin expertiza și relațiile sale, însă ceea ce ne unește este aceeași viziune: să transformăm CCPMR într-o comunitate puternică, respectată și capabilă să genereze rezultate concrete.
Mihaela Olaru: Care este, pentru dumneavoastră, diferența dintre o organizație care adună oameni la evenimente și o comunitate care poate genera efectiv business, investiții și proiecte pe termen lung?
Daniel Epure: Un eveniment creează întâlniri, dar o comunitate adevărată construiește încredere și continuitate. CCPMR nu își propune doar să adune oameni în aceeași sală, ci să îi conecteze strategic, astfel încât dialogul să se transforme în colaborări, investiții și proiecte durabile.
18 SEPTEMBRIE – ÎNCEPUTUL
Momentul în care ideea devine realitate
Mihaela Olaru: Pe 18 septembrie are loc inaugurarea oficială a CCPMR, la Monaco, într-un moment ales chiar înaintea Monaco Yacht Show. Ce ați vrea să se întâmple în acea seară și, mai ales, cu ce ar trebui să plece de acolo antreprenorii și investitorii români?
Daniel Epure: Îmi doresc ca acea seară să marcheze începutul unor relații solide și al unor proiecte concrete. Fiecare participant ar trebui să plece cu încredere, cu noi conexiuni și cu certitudinea că, prin CCPMR, România are de acum o voce puternică și o punte reală către Monaco și mediul internațional.
CE RĂMÂNE DUPĂ NOI
Despre viitor, moștenire și continuitate
Mihaela Olaru: Dacă peste cinci ani ne-am întâlni din nou la Monaco și v-aș întreba: „Ce ați construit prin CCPMR?”, care este răspunsul pe care ați vrea să mi-l puteți da?
Daniel Epure: Aș vrea să pot spune că am construit o comunitate puternică și respectată, care a unit oameni, a generat investiții și a deschis oportunități reale pentru România. Dar, mai presus de toate, că am creat o punte durabilă între România și Monaco, bazată pe încredere, valoare și rezultate.
Mihaela Olaru: Ați construit multe lucruri în parcursul dumneavoastră profesional. Dacă ar fi să construiți prin CCPMR un singur lucru care să rămână după dumneavoastră, ce ați vrea să fie?
Daniel Epure: Mi-aș dori ca, la 80 de ani, să fiu invitat la evenimente organizate de CCPMR, să stau discret în sală și să privesc cum generațiile tinere duc mai departe ceea ce am început noi astăzi. Să văd oameni care poate nici nu mă cunosc, dar care împărtășesc aceleași valori și continuă să unească România și Monaco prin încredere, respect și proiecte importante. Atunci aș ști că nu am construit doar o organizație, ci o tradiție și o moștenire care va rămâne după mine.
PROMISIUNEA PERSONALĂ
Dincolo de funcție, responsabilitatea față de oameni
Mihaela Olaru: Ce mesaj le transmiteți românilor care privesc acest proiect cu speranță și se întreabă dacă și ei își pot găsi locul în această comunitate?
Daniel Epure: Le transmit să aibă curaj și să creadă în valoarea lor. CCPMR nu este construit doar pentru cei care au ajuns deja departe, ci și pentru cei care au o viziune, muncesc cinstit și caută o șansă reală. Ușa noastră va fi deschisă tuturor celor care vor să construiască, să ofere și să lase ceva valoros în urma lor.
Mihaela Olaru: Dincolo de funcția de președinte și de toate obiectivele acestui proiect, ce promisiune personală face Daniel Epure comunității CCPMR?
Daniel Epure: Promit să nu uit niciodată de unde am plecat și pentru cine construim această comunitate. În cei doi ani ai mandatului meu, mă voi dedica în totalitate acestui proiect, cu timpul, energia și sufletul meu. Voi rămâne aproape de oameni, îi voi asculta și voi lupta pentru ca fiecare membru să simtă că aparține unei comunități care îl respectă și îl susține.
Nu pot promite că drumul va fi întotdeauna ușor, dar promit că nu voi renunța atunci când va deveni greu. Voi apăra valorile CCPMR și voi face tot ceea ce depinde de mine pentru ca această comunitate să deschidă drumuri și să lase în urmă ceva mai puternic decât un nume: o moștenire construită împreună.



