Blog

Noiembrie la Nisa

Am petrecut patru zile la Nisa de nedescris în cuvinte. Nu știu dacă este întâmplător, însă știu că am o motivație suficient de puternică, ca într-un viitor apropiat să mă întorc. Este uimitor pentru mine că spun asta, însă cred că este singurul loc unde m-am simțit foarte bine. Aș

Crăciun fericit, dragi prieteni oriunde v-ați afla!

Îmi aduc aminte cu drag de când eram micuță și bunica m-a învățat prima colindă de Crăciun. Aceasta a fost „O, ce veste minunată!”. Am fost foarte bucurosă și am colindat toții vecinii din apropiere, împreună cu alți copii. Ajunsă la maturitatea vârstei, încerc, să fiu cât mai înțeleaptă și

Un gând și o speranță, acum în prag de sărbători

Începe cea mai frumoasă perioadă din an, cea a sărbătorilor de iarnă. Însă ce înseamnă sărbătorile în 2021 din punct de vedere pandemic?  Anul 2021, a fost un an foarte agitat, tensionat, cu extrem de multe surprize neplăcute. Așa cum văd eu România la firul ierbii, este o țară, un

ANPC, sfaturi pentru cumpărăturile de sărbători

Ne aflăm iată în luna decembrie, în plină pandemie cu reguli sanitare dar și o lună importantă din an, o lună a cadourilor și a cumpărăturilor pentru sărbători. Este esențial pentru noi să știm ce drepturi și obligații au comercianții, dar și care sunt drepturile consumatorilor. Altfel, mă interesează în

Își mai aduce cineva aminte că a existat cândva o Revoluție?

Am realizat o emisiune deosebită cu doi avocați de mare valoare din România, unde am vorbit despre Revoluția din 1989. Revoluție sau lovitură de stat, cert este un singur lucru, mulți români au trăit pe viu acele momente care au marcat istoria poporului român. Am vrut să știu și să cunosc acele momente

Un intelectual creștin autentic, Vasile Bănescu

Să realizez interviuri cu oameni remarcabili și încrezători chiar și în cele mai dificile vremuri, este un sentiment de nedescris. Unul dintre acești oameni este Domnul Vasile Bănescu, OMUL care de mulți ani este interfața Bisericii Ortodoxe Române. Un om care respiră printre cuvinte, cultură și spiritualitate. Domnul Vasile Bănescu, purtătorul

În timpul pandemiei, drepturile fundamentale trebuie respectate

Eu m-am vaccinat imediat cum am înțeles gravitatea situației și mai ales pentru că exista și există un risc să-mi pierd viața, eu și cei dragi mie.Apoi s-au vaccinat fetele și familia mea. Din fericire, până azi, nimeni nu a luat virusul, suntem atenți și ne protejăm în continuare. Dar,

Certificatul digital astăzi, nu condiționează dreptul la muncă

Situație critică, în spitale! La secțiile ATI sunt mai mulți pacienți, decât numărul de paturi! Nu știu cu ce ne încălzește căutarea vinovaților pentru această situație dramatică, însă cei care se simt vinovați, ar trebui să aibă pe conștiință morții care nu mai au loc în cimitire și familiile distruse. Este clar

Experiențe care te pot dărâma – consumul de droguri

Mai multe imagini cu o elevă care se droga în timpul orelor, au fost făcute publice. Din materialul prezentat, rezultă că înregistrarea a fost făcută de un coleg al fetei. Acesta n-a rezistat tentației și a postat în cele din urmă imaginile pe internet. Interesant este în toată povestea aceasta, că se întâmplă

Atenție ce-ți dorești că s-ar putea să se împlinească, Dacian Cioloș

Nominalizarea lui Dacian Cioloș, „candidat pentru funcția de prim-ministru” este o formalitate sau o misiune de criză, după ce Klaus Iohannis n-a avut de unde alege, Dacian Cioloș fiind singurul care s-a oferit să fie premier. Haideți să vedem pașii constituționali:Ce spune art. 103 din Constituție?(1) Preşedintele României desemnează un

De ce nimeni nu intervine la timp? Pe 25 septembrie, Sofia ar fi împlinit 2 ani.

Foarte ușor unii găsesc explicații. Numai că, într-o anchetă, nimeni nu-și dă cu părerea, aici se fac investigații, la început, polițiștii, procurorul, medicul legist concluzionează, după care în baza investigațiilor efectuate se iau măsuri. Din păcate, peste tot în țară avem copii abuzați, copii neglijați sau abandonați.De ce autoritățile nu

Precedent în justiția română. Un student a anulat obligativitatea prezentării adeverinței de vaccinare la cazarea în cămin.

Decizie importantă a instanței de judecată la Tribunalul Suceava. A anulat obligativitatea prezentării adeverinței de vaccinare la cazarea în cămin, pentru un student.  Însă ce s-a întâmplat? „Prin Sentința nr. 540/08.09.2021 a Tribunalului Suceava, s-a dispus anularea art. 2 lit. a și b din Hotărârea nr. 29/2021 a Senatului Universității

Bine ați venit la școală, dragi elevi!

Prima zi de şcoală reprezintă pentru toţi copiii o zi încărcată cu multă emoţie, un prilej de reîntâlnire cu bucurie şi speranţă! Vă doresc o primă zi de școală fericită si un an plin de reușite și de învățături bune! Mult succes și ție, Andreea Diana, fata mea frumoasă!Un an

Scumpirile în cascadă la energie și gaze generează facturi uriașe pentru români

De la 1 ianuarie 2021, prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici nu mai este stabilită de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), ci se va face liber, reflectând condițiile din piață.  O piață liberă înseamă posibilitatea de a alege oricând oferta care răspunde cel mai bine nevoilor

Din Afganistan scapă cine are șansa să se urce într-un avion

Cu toții urmărim zilnic ce se întâmplă în Afganistan și parcă totul pare ireal, de necrezut, de neconceput pentru mulți dintre noi. Este șocant cum au venit talibanii și au luat totul într-o clipă. Este la fel de șocant să vezi mii de oameni la aeroportul din Kabul care vor să

Despre autor
Mihaela Olaru

Avocat, soție, mamă, o femeie care radiază bunătate „serafică”, a spus cândva o personalitate emblematică a sistemului judiciar din România. 

Autori invitați
Ediție specială cu Adrian Năstase | "Prin tribunale ca prin viață" cu Mihaela Olaru
Mă găsești și pe social media
Galerie Foto