Astăzi, 15 februarie 2026, se împlinește un sfert de secol de când am intrat în profesia care avea să-mi devină destin. Douăzeci și cinci de ani de avocatură înseamnă nu doar o profesie, ci un drum care pune în lumină visul din copilărie, satul Șușani și omul care am devenit.
Povestea mea nu a început într-o sală de judecată. A început într-un sat minunat din județul Vâlcea – Șușani. Acolo, printre ulițe și oameni simpli, s-a născut un vis. Fetița care a plecat din sat, cu puțin înainte de a împlini 14 ani, purta în suflet convingerea că dreptatea contează. Că vocea celor care nu sunt auziți trebuie apărată. Că munca, seriozitatea și demnitatea pot construi un drum solid.
Drumul nu a fost ușor, dar a fost al meu.
Astăzi, privind în urmă, știu că avocatura este viața mea. Este parte din mine, la fel cum sunt și proiectele pe care le-am realizat de-a lungul timpului – implicarea socială, educația juridică și culturală, dialogul public, emisiunile în care vorbesc despre oameni și pentru oameni, dar și activitatea jurnalistică ca membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Toate acestea mă reprezintă și reflectă iubirea și respectul pe care le port oamenilor.
Da, pentru mine, profesia de avocat nu a fost niciodată doar despre legi și proceduri. A fost despre oameni, despre emoțiile lor atunci când caută sprijin, despre teama sau speranța cu care îți trec pragul, despre încrederea pe care ți-o oferă atunci când îți încredințează nu doar un dosar, ci o parte din viața lor.
Avocatura m-a învățat că fiecare cauză poartă în ea un destin, că dincolo de argumente juridice există povești de viață, că rolul avocatului nu este doar să apere un drept, ci să redea echilibru, demnitate și speranță.
Am învățat să ascult înainte de a vorbi, am învățat că fermitatea poate merge mână în mână cu respectul, am învățat că adevărata forță a unui avocat stă în caracter. Profesia m-a format ca om, m-a învățat rigoarea, curajul și responsabilitatea cuvintelor, m-a învățat că legea trebuie slujită cu minte limpede și inimă dreaptă.
Părinții mei și întreaga mea familie sunt mândri, iar eu sunt profund recunoscătoare pentru rădăcinile mele, pentru satul care m-a crescut și pentru toți oamenii care mi-au acordat încrederea lor în acești 25 de ani.
Ce aș mai putea spune, doar că fetița din Șușani nu a dispărut, ea încă visează, doar că astăzi știe că visurile se construiesc cu muncă, curaj și credință.
Aceștia sunt cei 25 de ani de avocatură ai mei – un drum, o vocație, o viață.
Și, dincolo de toate, am rămas fidelă principiilor și valorilor în care cred, dar mai presus de orice, oamenilor, pentru că atunci când munca se întâlnește cu vocația, se naște un destin, iar când acest destin este pus în slujba oamenilor, el capătă sens, forță și lumină.
Acesta este drumul meu. Îl port mai departe, cu aceeași credință cu care a început – în satul meu, Șușani și oriunde mă va duce viața.
